Dispută în Grecia între medici şi Biserică pe tema coronavirusului

Publicat:

Medici şi responsabili din domeniul sănătăţii din Grecia denunţă faptul că puternica Biserică Ortodoxă poate continua să oficieze slujbe religioase şi mai ales să îi împărtăşească pe credincioşi, în pofida riscurilor de răspândire a coronavirusului, relatează sâmbătă AFP, scrie agerpres.

În ritualul de împărtăşanie preotul le dă credincioşilor puţin vin cu aceeaşi linguriţă. Biserica a răspuns criticilor spunând că “vinul conţine alcool şi alcoolul ucide virusul”, potrivit cuvintelor mitropolitului Ioannis din Langada (nord).


Citește și : Rata şomajului în SUA a coborât la cel mai redus nivel înregistrat în ultimii 50 de ani

Federaţia medicilor din spitale a subliniat săptămâna aceasta că nu se pot face excepţii, nici măcar din motive religioase, la măsurile luate pentru a limita răspândirea virusului.

În prezent, Grecia are 45 de cazuri de coronavirus, majoritatea pelerini care au călătorit în Israel şi Egipt luna trecută.

Dar, pe măsură ce se apropie Paştele Ortodox, în aprilie – perioadă în care grecii se duc în număr mare la biserici – şi în timp ce multe persoane în vârstă încep deja să participe mai activ la slujbe, mulţi oficiali din domeniul sănătăţii sau personalităţi politice consideră că este periculos ca Biserica să fie exceptată de la interdicţia adunărilor mari de oameni.

Ministerul Sănătăţii a interzis în special toate manifestările planificate cu ocazia Carnavalului dinaintea începerii postului, precum şi adunările în spaţii închise în cele trei regiuni din vestul ţării unde sunt recenzate cele mai multe cazuri de contaminare. Dar a refuzat să se pronunţe cu privire la activitatea bisericilor, lăsând episcopilor această responsabilitate.

“Pur şi simplu nu este posibil să închidem bisericile sau să nu dăm împărtăşanie”, a spus Hrisostom de Patras, una dintre cele mai afectate regiuni.

“Cei care cred în Sfânta Împărtăşanie ştiu că nu au de ce să se teamă, este o chestiune de credinţă”, a spus el la postul Open TV. “De-a lungul secolelor, nu a existat niciodată un caz de boală răspândită prin împărtăşanie”.

Din partea politică, condamnările sunt deosebit de virulente în principalul partid de opoziţie, partidul de stânga Syriza. “Oprim sărbătorile de carnaval, dar permitem oamenilor să vină la biserică şi să bea toţi din aceeaşi linguriţă?”, s-a intrigat fostul ministru al sănătăţii Pavlos Polakis în Parlament.

Citește și : OMS: Epidemia de coronavirus poate fi oprită

Liderul Syriza, fostul prim-ministru Alexis Tsipras, a spus că a nu impune restricţii Bisericii este “anti-ştiinţific, anacronic şi o ameninţare pentru sănătatea publică”.

În România, scrie AFP, Biserica Ortodoxă le-a permis credincioşilor să-şi aducă propria linguriţă pentru împărtăşanie şi să sărute icoanele mai degrabă acasă decât la biserică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.