StiripesurseDiasporaDmitri Medvedev îi ia peste picior pe Macron, Draghi şi Scholz:...

Dmitri Medvedev îi ia peste picior pe Macron, Draghi şi Scholz: ‘Iubitorii de broaşte, cârnaţi şi spaghete se îmbată acum cu horilka!’

Publicat:

Kremlinul a estimat joi ca fiind “inutile” livrările de arme occidentale către Ucraina, în momentul în care preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi se află în vizită la Kiev, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ne-am dori să sperăm că liderii acestor trei ţări (…) nu se vor concentra doar pe sprijinirea Ucrainei şi proiectele privind continuarea furnizării în continuare de arme. Acest lucru este total inutil şi nu va face decât mai mult rău acestei ţări”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Zelenski a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO – Black News

Cu toate acestea, el a spus că “speră că ei (cei trei lideri) îi vor cere (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski să aibă o abordare realistă a situaţiei”.

La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a scris un mesaj în limba engleză pe Twitter în care a luat în derâdere vizita celor trei lideri europeni, numindu-i pe Macron, Scholz si Draghi ”europeni iubitori de broaşte, cârnaţi şi spaghete”, notează dpa.


În opinia lui Medvedev, această vizită a lui Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi are o “utilitate zero” şi a insinuat că cei trei se îmbată cu “horilka”, vodca ucraineană.

“Ei au promis din nou Ucrainei aderarea la UE şi obuziere vechi, apoi, îmbuibaţi cu horilka, se vor întoarce acasă cu trenul, ca acum 100 de ani”, a scris pe Twitter Medvedev, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și: Macron, Scholz şi Draghi, în drum spre Kiev cu trenul – Black News

“Cu toate acestea, ei nu vor aduce Ucraina mai aproape de pace. Ceasul ticăie”, a mai scris el.

Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012 şi premier între 2012 şi 2020, deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.