StiripesurseDiasporaDodon ignoră decizia Curții Constituţionale și promulgă legea privind resubordonarea Serviciului...

Dodon ignoră decizia Curții Constituţionale și promulgă legea privind resubordonarea Serviciului de Informaţii

Publicat:

Preşedintele la final de mandat al Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat legea care prevede trecerea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din subordinea şefului statului în cea a parlamentului şi care reduce astfel prerogativele preşedintelui ales Maia Sandu, deşi Curtea Constituţională suspendase luni acţiunea legii respective până la pronunţarea unei decizii finale asupra acesteia, relatează Radio Chişinău şi Deschide.md, potrivit agerpres

Informaţia a fost confirmată pentru cele două media de şefa serviciului de presă al preşedinţiei de la Chişinău, Carmena Sterpu.

Citește și : Hackerii ruşi sunt bănuiţi că au atacat cibernetic Storting-ul norvegian

Prin decizia de luni a Curţii Constituţionale, Igor Dodon a fost lipsit de posibilitatea de a promulga legea până când Curtea Constituţională se va întruni pentru examinarea contestaţiei depuse de un deputat al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco.

Acesta solicitase Curţii Constituţionale să declare neconstituţională legea prin care SIS trece în subordinea parlamentului. Litvinenco susţinea că grupul parlamentar al socialiştilor, cel al Partidului “ŞOR” şi deputaţii Platformei “Pentru Moldova” au încălcat la 3 decembrie procedura de vot şi implicit Constituţia.


Citește și : Atena acuză Turcia că SPONSORIZEAZĂ traficul de migranţi

Igor Dodon nu avea niciun drept să promulge modificările la Legea cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate din moment ce Curtea Constituţională a suspendat acţiunea acesteia până la decizia sa asupra fondului cauzei, a comentat pentru Radio Chişinău expertul în drept constituţional Alexandru Arsene.

S-a creat o situaţie în care există două acte care se bat cap în cap – hotărârea Curţii Constituţionale şi decretul de promulgare a legii, susţine Alexandru Arsene, adăugând că, în acest caz, ar trebui să intervină de urgenţă Curtea Constituţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.