StiripesurseExterneDoi asiatici au fost arestaţi la Budapesta pentru trafic de droguri

Doi asiatici au fost arestaţi la Budapesta pentru trafic de droguri

Publicat:

Poliţia ungară a capturat bani şi documente false şi câteva kilograme de droguri de la doi bărbaţi, un chinez şi un vietnamez, în districtul 10 din Budapesta, a anunţat miercuri site-ul police.hu, citat de MTI, potrivit agerpres.

Cei doi bărbaţi sunt bănuiţi de organizarea unor transporturi de droguri înspre şi dinspre Ungaria.

Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

Suspectul vietnamez, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat pe 23 ianuarie. Asupra sa şi în două apartamente pe care le folosea au fost găsite metamfetamină, 900 de grame de ecstasy şi 7,5 kg dintr-o substanţă organică suspectată a fi narcotică.

Complicele său chinez a fost arestat luni, în apartamentul său descoperindu-se droguri, bancnote de euro şi documente false. Întrucât suspectul s-a întâlnit cu persoane care au vizitat China recent, medicii l-au examinat pentru a identifica eventuala prezenţă a coronavirusului, fără a fi necesare alte măsuri, a precizat poliţia ungară.


Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.