StiripesurseSocialDoi căruțași în stare de ebrietate depistați de carabinieri în comun...

Doi căruțași în stare de ebrietate depistați de carabinieri în comun cu angajații INSP

Publicat:

Doi căruțași în stare de ebrietate depistați de carabinieri în comun cu angajații INSP

Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, primul caz a avut loc în satul Navîrneț din raionul Fălești, unde oamenii legii, desfășurând razii de prevenție a securității circulației rutiere pe teritoriul zonei de Nord, au stopat două unități de transport de tip hipomobil.

„Fiind stopați pentru verificare, mirosul puternic de alcool i-a făcut pe oamenii legii să-i testeze cu aparatul Drager”, au precizat reprezentanți Inspectoratului. Din cele relatate de Inspectorat, în privința unei persoane a fost confirmată prezența alcoolului în aerul expirat, o concentrație de 0,91 mg/l.

Citește și Motivele demisiei/ Oleg Tofilat explică cele trei argumente care l-au determinat să renunțe la funcția de șef al CFM

Al doilea caz a avut loc la Domneștii Noi din raionul Glodeni. În urma testării cu aparatul Drager, s-a stabilit că o femeie avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,42 mg/l.

În ambele cazuri, persoanele au fost înlăturate de la conducerea unității de transport. „Alte circumstanțe urmează a fi stabilite”, a comunicat Inspectoratul General de Carabinieri.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Cât a costat fiecare intervenție în alertele false cu bombă din 2025

În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.190 de alerte false cu bombă. Doar 1 dintre cele 29 de dosare penale pornite urmare...

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.