StiripesurseSocialDoi cetățeni străini, reținuți pentru furt dintr-un automobil. Ar face parte...

Doi cetățeni străini, reținuți pentru furt dintr-un automobil. Ar face parte dintr-un grup infracțional

Publicat:

Polițiștii din sectorul Botanica al capitalei au reținut doi cetățeni străini, cu vârstele de 46 și 51 de ani, bănuiți că ar fi comis un furt dintr-un automobil parcat în Chișinău.

Potrivit oamenilor legii, suspecții ar fi spart geamul mașinii, după care au pătruns în interior și au sustras mijloace bănești în sumă de aproximativ 7.000 de lei, părăsind ulterior locul faptei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au reușit să-i identifice și să-i rețină. De asemenea, anchetatorii au stabilit că aceștia ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în comiterea furturilor din automobile.

Pe numele bănuiților a fost aplicată măsura preventivă de arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate riscă până la 4 ani de închisoare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea altor fapte similare și recuperarea prejudiciului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.