StiripesurseDiasporaDoi migranţi au fost ucişi într-o altercaţie produsă în nord-vestul Bosniei

Doi migranţi au fost ucişi într-o altercaţie produsă în nord-vestul Bosniei

Publicat:

Doi migranţi au fost ucişi într-o altercaţie produsă în nord-vestul Bosniei în timp ce autorităţile regionale au evacuat un centru de primire din oraşul Bihac şi i-au mutat pe cei aflaţi acolo într-o tabără situată la 50 km distanţă, a informat joi poliţia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Alţi 18 migranţi au fost răniţi, printre care zece grav, în violenţele izbucnite miercuri seară şi în care au fost implicaţi migranţi pakistanezi şi afgani, a menţionat Ale Siljdedic, purtător de cuvânt al poliţiei regionale din Bihac. Ciocnirile au avut loc între migranţi, nu cu poliţa locală, a precizat el.

Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

Bosnia a devenit o rută principală de tranzit pentru migranţi şi refugiaţi din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord de când ţări ale Uniunii Europene şi-au închis frontierele pentru aceştia în 2015.

Mulţi migranţi şi-au croit drum spre nord-vestul Bosniei în speranţa că vor putea pătrunde în statul vecin Croaţia, membru al UE.


În prezent, în Bosnia se află până la 10.000 de migranţi, dintre care un sfert dorm în păduri, în clădiri abandonate sau pe marginea drumurilor.

Autorităţile regionale din nord-vestul Bosniei au început să închidă centrele de migranţi din oraşe, spunând că aceste centre sunt supraaglomerate şi că şi alte regiuni ar trebui să preia din povară.

Miercuri seară, 350 de migranţi au fost mutaţi de la Bihac în tabăra de la Lipa, unde se aflau deja în jur de 1.000 de oameni. Cei nou-veniţi au fost lăsaţi să-şi petreacă noaptea în afara taberei, în frig, a afirmat Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), care administrează şapte tabere în Bosnia.

Delegaţia UE în Bosnia a condamnat transferul migranţilor în tabăra de urgenţă de la Lipa, care era deja la capacitate maximă.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

‘Ca rezultat, sute de persoane sunt lăsate în condiţii meteo dure, fără adăpost şi acces la asistenţa de bază. Aceste acţiuni iresponsabile pun în pericol vieţi’, a subliniat Delegaţia UE într-un comunicat.

Reprezentanţa europeană le-a cerut autorităţilor naţionale din Bosnia să intervină pentru a împiedica o criză umanitară şi să le asigure adăpost tuturor celor în nevoie, printre care se află şi minori neînsoţiţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.