StiripesurseDiasporaDoi militari au murit în urma unei explozii într-un depozit de...

Doi militari au murit în urma unei explozii într-un depozit de muniţie din Luxemburg

Publicat:

Doi militari şi-au pierdut joi viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma exploziei unui obuz de 48 kg într-un depozit de muniţie din Luxemburg, relatează dpa, scrie Agerpres.

Incidentul s-a produs într-o hală a serviciului de deminare al armatei luxemburgheze de la Waldhof, la nord-est de oraşul Luxemburg.

Citește și : Pompeo: Teheranul este mai „destabilizator” decât Phenianul

Procurorul Georges Oswald a declarat că circumstanţele accidentului urmează a fi stabilite, dar a precizat: “Nu există dovezi privind un background terorist”.

Obuzul de 20 cm lungime a explodat în timp ce era pregătit pentru încărcare, potrivit şefului statului major general al armatei din Luxemburg, Alain
Duschene.


Niciun detonator nu a fost descoperit în dispozitivul exploziv descoperit într-un loc neprecizat din Luxemburg. Acesta urma să fie transportat într-o ladă securizată în Belgia pentru a fi distrus. Practica este una standard de decenii, a precizat generalul citat.

Oswald a precizat că obuzul a explodat lângă un motostivuitor. “Urmează să clarificăm dacă acesta are legătură cu cauza exploziei sau nu”, a precizat el.

Cei doi militari morţi erau experţi în dezamorsarea bombelor în vârstă de 40 şi respectiv 48 de ani.

Potrivit lui Duschene, cei doi răniţi erau subofiţeri în vârstă de 41 şi 44 de ani. Unul dintre ei a fost “foarte grav rănit”, iar celălalt a fost rănit uşor.

Citește și : SUA: Senatul aprobă numirea lui William Barr în funcţia de secretar al Justiţiei şi procuror general

Cei doi subofiţeri răniţi nu aveau nicio legătură cu încărcarea elementului de muniţie. “Urmează să stabilim motivele pentru care erau prezenţi în incinta în care a avut loc explozia”, a spus Oswald.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.