StiripesurseSintezeDoi miniştri israelieni cer modificarea legii privind statul-națiune

Doi miniştri israelieni cer modificarea legii privind statul-națiune

Publicat:

Doi miniştri israelieni au cerut amendarea noii legi adoptate săptămâna trecută de parlament care defineşte Israelul ca fiind ‘statul-naţiune al poporului evreu’, astfel încât actul normativ să ţină cont de membrii minorităţii druzilor, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Această lege, adoptată în urmă cu o săptămână de parlamentul israelian, stipulează că ‘Israelul este patria istorică a poporului evreu şi acesta are un drept exclusiv la autodeterminare în el’. De asemenea, ea prevede că stabilirea de ‘localităţi evreieşti (pe teritoriul israelian) ţine de interesul naţional’ şi face din limba ebraică singura limbă oficială din Israel.

Citește și: EXPLOZIE puternică lângă ambasada SUA din Beijing – VIDEO

Ministrul finanţelor israelian Moshé Kahlon a declarat joi, la postul public de radio, că noua lege a fost votată în grabă şi ar trebui să fie amendată. ”Să aducem atingere comunităţii druzilor ar fi ultimul lucru pe care l-am dori”, a spus Kahlon, liderul partidului Kulanu, a doua forţă politică a coaliţiei guvernamentale conduse de premierul Benjamin Netanyahu.

Miercuri, ministrul educaţiei Naftali Bennett, liderul partidului naţionalist ‘Căminul evreiesc’, a spus că în actuala sa formă legea aduce prejudicii druzilor.


O întâlnire pe acest subiect este prevăzută pentru joi după-amiază între deputaţii druzi, premierul Benjamin Netanyahu şi miniştrii Moshé Kahlon (finanţe) şi Avigdor Lieberman (apărare).

Druzii, care trăiesc în principal în Galileea (nordul Israelului), vorbesc araba, iar credinţa lor religioasă provine dintr-un islam heterodox. Spre deosebire de arabii israelieni, druzii servesc în armata israeliană, fiind destul de numeroşi în rândul militarilor de carieră.

Citește și: După 17 ani, o altă victimă a atentatelor 9/11 a fost identificată

Legea respectivă stipulează că ‘Israelul este patria istorică a poporului evreu şi acesta are un drept exclusiv la autodeterminare în el’.

Textul amendat afirmă că ‘statul consideră că dezvoltarea de aşezări evreieşti ţine de interesul naţional şi că statul va lua măsuri pentru a încuraja, pentru a face să progreseze şi să slujească acest interes’.

Sub precedenta versiune, proiectul de lege evoca posibilitatea înfiinţării de localităţi rezervate exclusiv evreilor, ceea ce îi excludea pe cetăţenii arabi israelieni, care reprezintă 17,5% din populaţia totală israeliană, evreiască într-o majoritate foarte mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.