StiripesurseDiasporaDoi poliţişti germani au fost ucişi în plină stradă

Doi poliţişti germani au fost ucişi în plină stradă

Publicat:

 

Doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi mortal în timpul unui control în trafic, luni, la primele ore ale dimineţii, în vestul Germaniei, potrivit poliţiei locale, transmit DPA şi AFP, potrivit agerpres.

Cei doi ofiţeri, o tânără în vârstă de 24 de ani care încă studia la academia de poliţie şi colegul său în vârstă de 29 de ani, de la departamentul de poliţie din Kusel, situat în apropierea oraşului Kaiserslautern (landul Renania-Palatinat), se aflau într-o patrulare de rutină.

Citeşte şi: Oficialii NHS au luat mită zeci de mii de lire sterline de la companiile farmaceutice – Black News


Incidentul armat s-a produs în jurul orei locale 04:20 (03:20 GMT), în satul Ulmet.

Ministrul de interne german Nancy Faeser s-a declarat consternat de acest incident tragic şi a transmis compasiunea sa familiilor victimelor.

”Indiferent de motivaţia din spatele crimei, acest act face să te gândeşti la o execuţie şi arată că ofiţerii de poliţie îşi riscă viaţa zi de zi pentru siguranţa noastră. Vom face tot ce putem pentru a prinde autorii”, a spus Faeser.

Poliţiştii atacaţi au reuşit să trimită un mesaj radio, a declarat un purtător de cuvânt. Anterior, ei au raportat că după verificarea unui autovehicul pe care îl opriseră au descoperit în interior un animal vânat.

Atunci când la locul incidentului au sosit întăriri, cei doi poliţişti erau deja decedaţi.

În momentul patrulării, cei doi ofiţeri se deplasau într-o maşină fără însemnele poliţiei, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei din Kaiserslautern. Acesta nu a precizat dacă poliţiştii purtau uniformă sau motivul pentru care au oprit vehiculul respectiv.

Autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a autorilor. Deocamdată nu a fost publicată o descriere a autorilor sau a vehiculului folosit pentru a fugi şi nu este clară direcţia în care s-au îndreptat ei.

Citeşte şi: Canada şi-a deplasat trupe militare în vestul Ucrainei – Black News

Poliţia le-a recomandat localnicilor să nu ia în maşini persoane care fac autostopul, cel puţin unul dintre suspecţi fiind înarmat.

Şeful executivului landului Renania-Palatinat, Malu Dreyer, şi ministrul de interne al acestui land, Roger Lewentz, s-au declarat şocaţi de incident. ”Gândurile noastre se îndreaptă spre rudele victimelor. Această crimă este terifiantă. Suntem trişti că doi tineri şi-au pierdut viaţa la datorie”, au afirmat cele două oficialităţi într-o declaraţie comună.

În urma acestei tragedii, drapelele au fost coborâte în bernă în landul Renania-Palatinat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.