Ministrul de externe britanic Dominic Raab a salutat marţi acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU) şi a încercat să îi convingă pe palestinieni să participe la convorbirile de pace în Orientul Mijlociu, transmit AFP şi Reuters , potrivit agerpres.
Raab a avut la Ierusalim întrevederi cu lideri israelieni, iar ulterior la Ramallah cu palestinieni, devenind primul demnitar occidental care se întâlneşte cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, de la debutul pandemiei de COVID-19.
Citește șl: Discuţii ‘constructive’ între Iran şi AIEA
”Suntem mari partizani ai acordului de normalizare a relaţiilor cu Emiratele Arabe Unite. Aceasta este o etapă pozitivă şi importantă”, a declarat Raab la Ierusalim, la finalul unei întâlniri cu omologul său israelian Gabi Ashkenazi.
În acelaşi timp, israelienii şi-au exprimat regretul faţă de respingerea de Londra a unui proiect de rezoluţie american la ONU vizând prelungirea embargoului asupra vânzărilor de arme convenţionale către Iran.
Dominic Raab a discutat luni seară despre Iran cu secretarul de stat american Mike Pompeo, care se afla la rândul său în Israel.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a solicitat Londrei să-şi ”schimbe” poziţia sa privind Iranul, în sensul de a o urma pe cea a SUA şi nu pe cea a Europei, şi să favorizeze impunerea de ”sancţiuni” împotriva Teheranului.
La Rammalah, Dominic Raab a purtat discuţii cu conducerea palestiniană, care se opune acordului de normalizare a relaţiilor între Israel şi EAU anunţat la 13 august de Statele Unite.
”Astăzi am reiterat sprijinul britanic pentru un dialog cu palestinienii în scopul ajungerii la o pace durabilă”, a scris şeful diplomaţiei britanice pe Twitter.
Citește șl: Pompeo a plecat spre Sudan, la bordul ‘primului zbor oficial direct’ între Tel Aviv şi Khartoum
Palestinienii – de la Fatah-ul laic al preşedintelui Mahmoud Abbas la islamiştii din mişcarea Hamas – denunţă acordul Israel-EAU întrucât acesta nu mai face din pacea între israelieni şi palestinieni o condiţie prealabilă pentru normalizarea (relaţiilor Israelului) cu lumea arabă.
”Pacea nu va veni prin scurt-circuitarea palestinienilor sau normalizarea cu ţările arabe, ci se va face mai degrabă pe baza dreptului internaţional şi a Iniţiativei de pace arabe care stipulează că mai întâi trebuie să fie încheiat un acord de pace cu palestinienii”, a declarat Abbas, citat de agenţia de presă oficială palestiniană Wafa.











