StiripesurseDiasporaDominic Raab: 'Nu negociem integritatea Regatului Unit'

Dominic Raab: ‘Nu negociem integritatea Regatului Unit’

Publicat:

Ministrul britanic al afacerilor externe Dominic Raab a afirmat vineri că integritatea Regatului Unit “nu este negociabilă”, răspunzând astfel fermităţii afişate de preşedintele francez Emmanuel Macron în ceea ce priveşte dispoziţiile post-Brexit pentru Irlanda de Nord, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu negociem (…) integritatea Regatului Unit, fie ea teritorială, constituţională sau fie că este vorba de integritatea economică a Regatului Unit. Aceasta nu se află pe masă, nu este negociabilă”, a declarat la Sky News şeful diplomaţiei britanice.

Citește și: Iranul va primi din Rusia un satelit cu tehnologie avansată

Londra acuză Uniunea Europeană (UE) de adoptarea unei “abordări prea puriste” în ceea ce priveşte aplicarea de noi dispoziţii vamale specifice în Irlanda de Nord, surse de tensiuni în provincia britanică.

Aceste măsuri au fost negociate în carul acordului de Brexit semnat în 2019 de guvernul lui Boris Johnson, însă provoacă puternice tensiuni în provincia britanică, perturbând schimburile cu insula britanică şi suscitând furia unioniştilor loiali coroanei britanice.


Preşedintele francez Emmanuel Macron a atenţionat joi că “nimic nu este renegociabil” în problema Brexit-ului, opinând că “nu este serios să vrei să revizuieşti în luna iulie ceea ce s-a finalizat după ani de zile de dezbateri şi de muncă” şi criticând astfel atitudinea Londrei cu privire la noile dispoziţii vamale specifice în Irlanda de Nord.

“Cred că mingea este în terenul UE, înţelegem ce au spus francezii şi aceasta ar trebui să incite spiritele din Comisia de la Bruxelles să adopte o abordare mai pragmatică şi flexibilă”, a declarat Dominic Raab.

Problema s-a aflat pe agenda primei întrevederi faţă în faţă între preşedintele american Joe Biden, ataşat rădăcinilor sale irlandeze, şi premierul britanic Boris Johnson. Liderii UE intenţionează să evoce problema sâmbătă, în timpul unei întrevederi cu premierul britanic în marja summitului G7 din Anglia.

Citește și: O nouă molimă lovește în Marea Britanie! Doi oameni au venit cu un virus mortal din străinătate

Într-un interviu acordat BBC, şeful guvernului conservator al Regatului Unit a dat asigurări că Joe Biden nu a evocat nemulţumirea SUA cu privire la tentative ale Londrei de a reveni asupra “protocolului nord-irlandez”.

Fie că este vorba de Londra, de Uniunea Europeană, de Washington, “toată lumea are un interes enorm în a se asigura că noi vom păstra simetria esenţială a acordului din Vinerea mare”, care a pus capăt în 1998 celor trei decenii de conflict sângeros între loialişti, ataşaţi coroanei britanice, şi republicanii favorabili reunificării insulei. “Cred că putem reuşi”, a spus Boris Johnson.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.