StiripesurseDiasporaDonald Trump aduce cu el haosul în Regatul Unit

Donald Trump aduce cu el haosul în Regatul Unit

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a asistat, vineri, împreună cu premierul britanic Theresa May, la un exerciţiu militar la Academia Militară Regală de la Sandhurst, relatează The Associated Press, conform news.ro .

Presa nu a avut acces la această vizită la academia militară, precizează AP.

Citește și : Cea mai acută criză a apei din istoria Indiei: Femeile parcurg kilometri întregi pentru a procura apă

Acest exerciţiu, la care au participat ofiţeri britanici şi americani, a avut loc după ce Trump a crticat dur planurile lui May cu privire la Brexit într-un interviu publicat în noaptea de joi spre vineri de ziarul The Sun.

Trump şi May s-au dus după aceea la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici.


Locatarul Casei Albe le-a spus jurnaliştilor, expeditiv, că au lucrat împreună la cheltuieli NATO şi că au discutat joi noaptea.

Cei doi lideri se întâlnesc tête-à-tête, iau masa şi apoi susţin o conferinţă de presă comună la reşedinţa lui May, situată la aproximativ 40 de kilometri de Londra.

Prima Doamnă Melania Trump a vizitat Spitalul Regal din Chelsea, un azil în care s-au retras sute de foşti militari britanici.

Ea s-a despărţit de soţul ei vineri dimineaţa, pentru a efectua singură această vizită la acest spital vechi de peste 300 de ani, de pe vremea regelui Carol al II-lea al Angliei.

Prima Doamnă a fost primită de soţul premierului britanic Theresa May, Philip May.

Ea s-a întâlnit cu elevi din regiune şi cu rezidenţi veterani ai spitalului, cunoscut drept Chelsea Pensioners.

Turneul în Europa, alături de preşedintele american marchează revenirea pe scena internaţională a fostului model, în urma unei spitalizări din cauza unei probleme renale în mai, care a şinut-o departe de public aproape o lună.

Pe de altă parte, ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a declarat vineri, la postul BFMTV că Europa va contracara eforturile preşedintelui american de a ”destabiliza” UE şi de a deraia cooperarea internaţională.

Trump ”nu poate tolera faptul că există un bloc numit Uniunea Europeană”, a denunţat el.

Însă ”Europa nu se va lăsa destabilizată”, a avertizat Le Drian.

Şeful diplomaţiei franceze face aceste declaraţii într-un context tensionat, în urma unor atacuri şi critici ale şefului statului american în cursul acestui turneu în Europa.

Citește și : Cutremur puternic în Vanuatu

El l-a acuzat pe Trump că crede doar în relaţii conflictuale şi că încearcă să distrugă eforturi multilaterale de încurajare a comerţului, în cadrul luptei împotriva modificărilor climatice şi cu privire la activităţile nucleare ale Iranului.

Trump i-a înfuriat pe aliaţii săi europeni la un summit NATO şi a acuzat-o pe May că este prea slabă în negocierile Brexitului cu UE.

Locatarul Casei Albe a provocat din nou haos în turneul său european, în afară de atacurile la adresa lui May el acuzându-l pe primarul Londrei Sadiq Khan, unde a stat peste noapte, de atacuri teroriste care au însângerat capitala britanică.

Şeful statului american acuză totodată Europa de faptul că ”îşi pierde cultura” din cauza migraţiei.

El a declarat pentru tablodul britanic că nu se simte bine venit la Londra din cauza protestelor, inclusiv de cel cu balonul uriaş care-l reprezintă ca pe un bebeluş în scutece.

Citește și : Protestatarii anti-Trump au lansat pe cerul Londrei un uriaş balon portocaliu

El a apreciat totodată că fostul ministru de Externe Boris Johnson ar fi un ”excelent prim-ministru”, după ce euroscepticul a demisionat luni din Guvern în semn de protest faţă de planurile lui May cu privire la Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.