StiripesurseDiasporaDonald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin : "nu...

Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin : “nu există soluţie militară” posibilă războiului în Siria

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin sunt de acord pentru a spune că “nu există soluţie militară” posibilă războiului în Siria, a anunţat sâmbătă Kremlinul, citând un comunicat comun, potrivit agerpres .

“Preşedinţii sunt de acord pentru a spune că actualul conflict în Siria nu are soluţie militară” şi au confirmat “hotărârea lor de a învinge gruparea Statul Islamic”, potrivit site-ului internet al Kremlinului. Conform Moscovei, comunicatul comun a fost aprobat în marja Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) în Vietnam.

Citiți și : TRAGEDIE AVIATICĂ : Un avion militar iranian de tip Suhoi 22 s-a prăbuşit iar pilotul şi-a pierdut viaţa

În cursul summitului APEC de la Da Nang (centrul Vietnamului), cei doi şefi de stat şi-au strâns mâna de două ori, rostind şi câteva cuvinte, dar fără să se întâlnească cu adevărat între patru ochi.

“Preşedinţii şi-au confirmat angajamentul pentru suveranitatea Siriei, independenţa sa, unitatea sa, integritatea sa teritorială şi natura sa seculară” şi au invitat toate părţile să participe la discuţiile organizate de ONU la Geneva, declară Kremlinul.


Comandamentul militar rus a acuzat recent SUA că “se preface doar” că luptă împotriva Statului Islamic în Irak şi că jenează contraofensiva susţinută de Rusia în estul Siriei.

“Preşedinţii au discutat şi despre necesitatea de a reduce suferinţele umane în Siria şi au invitat toate ţările membre ale ONU să-şi crească contribuţia pentru a satisface nevoile umanitare în lunile care urmează”, potrivit aceluiaşi text al Kremlinului.

Acest document, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a fost pregătit de experţi din Rusia şi SUA şi a fost convenit sâmbătă în cadrul unei discuţiei purtate de ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Rex Tillerson.

Conform RIA Novosti, respectiva “declaraţie” a fost pregătită special pentru summitul APEC.

Rusia desfăşoară în Siria o campanie de bombardamente din 2015, în sprijinul preşedintelui Bashar al-Assad, şi a întors evoluţia conflictului în favoarea acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.