StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump pleacă fericit din Asia şi spune că turneul a...

Donald Trump pleacă fericit din Asia şi spune că turneul a fost ‘foarte reuşit’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a părăsit marţi Manila, capitala Filipinelor, după un turneu de 12 zile în Asia, primul în regiune de când a venit la putere şi care, potrivit lui, a fost unul ‘foarte reuşit’, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Avionul prezidenţial Air Force One a părăsit aeroportul internaţional Ninoy Aquino la miezul zilei, după ora locală, la finalul acestui lung periplu care a cuprins cinci ţări: Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine.

Citeşte şi: Decizie neaşteptată la Washington: Pensia foştilor preşedinţi este diminuată semnificativ

‘Mi-am făcut mulţi prieteni la cel mai înalt nivel’, a declarat el jurnaliştilor cu puţin înainte de plecarea sa.

“Noi toţi am muncit din greu şi cred că roadele muncii noastre vor fi incredibile”, a adăugat el.


Acest turneu, în cursul căruia Donald Trump a fost întâmpinat cu fast la care, după cum el însuşi a spus, a fost foarte sensibil, a vizat în special dosarul nuclear nord-coreean.

În fiecare etapă, preşedintele şi-a reiterat dorinţa de a reechilibra comerţul cu această regiune a lumii şi a pledat – fără a realiza progrese majore – pentru un acces mai facil al companiilor americane la pieţele asiatice.

Trump a apărut marţi dimineaţă pentru foarte scurt timp la summitul ASEAN şi a plecat înainte de fotografia tradiţională de familie care adună toţi liderii participanţi la ceremonia de deschidere.

Evocând întâlnirea sa de luni cu omologul său filipinez, Rodrigo Duterte, el a salutat faptul că aceasta a marcat o ruptură de predecesorul său american Barack Obama care a avut, în opinia sa, ‘multe probleme cu Manila’. “Este foarte important să avem relaţii bune cu Filipine şi acesta este cazul”, a spus el.

Citeşte şi: Lucrurile se complică pentru Executivul american. Jeff Sessions audiat din nou în Congres despre implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale

Sângerosul ‘război împotriva drogurilor’ derulat cu metode abuzive de preşedintele filipinez, despre care Trump nu a spus un cuvânt, a făcut ca Manila să devină obiectul unor critici pe scena internaţională.

Cu un an în urmă, în cadrul summitului ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), care a avut loc în Laos, Barack Obama şi-a anulat o întrevedere bilaterală cu preşedintele filipinez, după ce acesta l-a numit ‘fiu de căţea’, aminteşte AFP.

În timp ce Casa Albă asigură că problema drepturilor omului a fost ‘pe scurt’ evocată în cadrul întâlnirii dintre Trump şi Duterte, preşedinţia filipineză a declarat că nici vorbă de aşa ceva.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.