StiripesurseȘtirile zileiDonald Trump postează o nouă serie de mesaje ironice la adresa...

Donald Trump postează o nouă serie de mesaje ironice la adresa lui Kim Jong-Un şi Hillary Clinton

Publicat:

Preşedintele american a postat din nou, duminică, o serie de mesaje virulente şi sarcastice, vizând-o în mod concret pe fosta sa contracandidată Hillary Clinton, “netrebnica”, şi pe “omul-rachetă” Kim Jong-Un, informează AFP.

În jurul orelor locale 08:00, cel de-al 45-lea preşedinte al SUA a postat pe Twitter mai multe mesaje trimise de simpatizanţi de-ai săi. Unul dintre ei este o imagine animată (gif), care îl arată pe Donald Trump jucând golf. Datorită unui montaj, lovitura preşedintelui este urmată de imagini cu Hillary Clinton lovită de mingea de golf, care o face să-şi piardă echilibrul când urcă într-un avion.

“Swing-ul incredibil al lui Donald Trump#CrookedHillary” (Hilary-netrebnica), a notat el ca explicaţie la imagine.


Puţin înainte de aceasta, duminică dimineaţa, miliardarul a postat un mesaj pe reţeaua socială pentru a anunţa că a avut o discuţie cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-In. “L-am întrebat ce mai face Rocket-Man” (omul-rachetă), a notat Trump pe Twitter, făcând o referire ironică la Kim Jong-Un şi la programul balistic al Coreei de Nord.

În seria sa de mesaje pe Twitter, preşedintele american a ironizat şi o hartă electorală a SUA, acoperită toată cu roşu, culoarea republicanilor. “Continuaţi aşa, stângiştilor, şi va fi exact astfel în 2020”, data următoarelor alegeri americane, a notat Donald Trump.

Donald Trump a postat de asemenea o imagine cu un tren pe care se poate vedea scris mare, pe locomotivă, “Make America Great Again” şi o alta pe care pot fi văzute produse americane (cărbune, maşini, ordinatoare şi biscuiţi Oreo) aduse pe ocean.

Nu în ultimul rând, el a ironizat un articol din Bloomberg datând din august şi intitulat: “Câţi bani îi aduce Donald Trump companiei Twitter? 2 miliarde de dolari potrivit unui analist”.

Pe contul său personal, preşedintele american are peste 38 de milioane de abonaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.