StiripesurseDiasporaDonald Tusk anunţă că va propune amendarea Constituţiei Poloniei

Donald Tusk anunţă că va propune amendarea Constituţiei Poloniei

Publicat:

Coaliţia Civică poloneză (KO) a anunţat vineri prin intermediul liderului său, Donald Tusk, că va propune amendarea Constituţiei astfel încât pentru o eventuală ieşire a Poloniei din Uniunea Europeană să fie nevoie de un mandat clar din partea parlamentului sau a cetăţenilor, informează thenews.pl, potrivit agerpres.   

Fost premier al Poloniei şi fost preşedinte al Consiliului European, Tusk a declarat într-o conferinţă de presă că proiectul legislativ este menit să creeze “o garanţie blindată că Polonia va rămâne în UE atât timp cât doreşte poporul polonez”.

Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

Potrivit propunerii, decizia de a părăsi Uniunea Europeană va trebui să fie luată printr-un referendum naţional sau cu o majoritate de două treimi în ambele camere ale parlamentului de la Varşovia.

O asemenea ”garanţie blindată” este necesară întrucât ”vorbele şi faptele” partidului de guvernământ Lege şi Justiţie ”arată fără dubiu că prezenţa Poloniei în UE este în pericol”, a subliniat Donald Tusk. Acesta a adăugat că noul proiect legislativ este “o idee logică, foarte simplă, menită să salvgardeze poporul polonez”.


Tusk a precizat că KO a strâns numărul necesar de 92 de semnături şi că va înainta propunerea în parlament.

Citește și : SUA limitează expulzările de imigranţi ilegali

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.