StiripesurseDiasporaDonald Tusk denunță NAȚIONALISMUL unor state UE în lupta cu un...

Donald Tusk denunță NAȚIONALISMUL unor state UE în lupta cu un virus ‘cosmopolit’

Publicat:

Preşedintele Partidului Popular European (PPE) şi fostul preşedinte al Consiliului european Donald Tusk a denunţat comportamentele “naţionaliste” ale unor state membre ale Uniunii Europene în lupta cu noul coronavirus şi a pledat pentru mai multă cooperare, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul polonez Gazeta Wyborcza, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Trebuie să se facă diferenţa între fapte şi propaganda anti-UE. Cu ani în urmă, statele membre au decis ca problemele sănătăţii să rămână în competenţa guvernelor naţionale”, a subliniat Tusk, în prezent izolat la Bruxelles, comentând în legătură cu criticile formulate în diferite părţi cu privire la un răspuns european prea slab în faţa pandemiei.

Citește și: Columbia intră în izolare generală obligatorie

Miercuri, premierul polonez Mateusz Morawiecki a reproşat Uniunii Europene că nu a pus la dispoziţie noi fonduri de ajutor şi “nu a reacţionat la fel de rapid ca statele naţionale, ca Polonia”.

Potrivit lui Tusk, nu este vorba nici de o slăbiciune a UE, nici de o lipsă de mijloace, ci de “reticenţa ţărilor membre de a crea o strategie, proceduri şi norme comune”, în contextul în care “soluţiile naţionale de stat nu vor funcţiona pe termen lung, pentru că virusul este cosmopolit”.


“Avem nevoie de Uniunea Europeană mai mult decât oricând, de o UE mai unită, dotată cu mai multe instrumente şi mai multă putere”, a insistat el, pledând totodată pentru salvgardarea valorilor democratice într-un moment în care se conturează o “criză socială”.

Este o criză care “riscă să afecteze însăşi esenţa Occidentului, libertatea şi independenţa individului, dar şi valorile UE – solidaritate, deschidere, toleranţă, piaţă liberă”, a atenţionat Tusk.

Citește și: Coreea de Nord a tras două rachete balistice

El a menţionat că la următorul summit al Consiliului european urmează să fie stabilite finanţele Uniunii pentru perioada pandemiei,

“Europa va fi pregătită să facă mari compromisuri, dar acest lucru cere deplină armonie şi renunţarea la gândirea naţionalistă”, a spus Tusk.

El a mai criticat în acelaşi interviu decizia partidului conservator naţionalist aflat la putere în Polonia de a menţine pentru 10 mai primul tur al alegerilor prezidenţiale, remarcând că “în luna mai vom trăi în situaţia de pandemie”. “Doar un nebun sau un criminal ar putea propune oamenilor să meargă atunci la vot”, a conchis Tusk.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.