StiripesurseȘtirile zileiDosarul „Sacoșa neagră”: Iaralov a absentat, Plahotniuc va fi adus la...

Dosarul „Sacoșa neagră”: Iaralov a absentat, Plahotniuc va fi adus la audieri sub escortă

Publicat:

Fostul vicepreședinte al Partidului Democrat, Serghei Iaralov a fost citat să depună mărturie marți în dosarul numit generic „Sacoșa neagră”, în care este învinuit ex-președintele Igor Dodon. Iaralov însă nu s-a prezentat în instanță. Totodată, Vlad Plahotniuc urmează să fie escortat miercuri pentru a depune mărturie în acest dosar. Ambii apar în imaginile video în care fostului șef de stat Igor Dodon îi este transmisă o pungă, în care se presupune că ar fi fost bani, transmite IPN.

Potrivit acuzării, Serghei Iaralov nu mai locuiește la adresa declarată anterior și, conform verificărilor oficiale, nu a părăsit Republica Moldova în ultimii cinci ani. Analiza rețelelor sociale ale familiei sale indică însă că s-ar afla în Statele Unite ale Americii. Procurorii spun că nu cunosc localizarea exactă a martorului și nu pot asigura prezența acestuia la audieri.

Citeşte şi: Ieşirea Moldovei din CSI ne costă 100.000 de euro – Stiripesurse.md

Totodată, acuzarea a depus un demers pentru ca fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc să fie escortat la ședința de miercuri să depună mărturie în dosarul „Sacoșa neagră”. Pe de altă parte, magistrații au menționat că au trimis o solicitare către penitenciar pentru ca Plahotniuc să fie escortat.

Un alt martor, fostul consilier Radu Adrian, a cerut să fie audiat prin videoconferință, invocând faptul că nu se află în prezent în țară.


Dosarul, aflat la Curtea Supremă de Justiție din 2022, a trecut prin mai multe schimbări ale completului de judecată după demisia unor magistrați, care au refuzat evaluarea externă. Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii susțin că Dodon ar fi solicitat peste un milion de dolari de la Vlad Plahotniuc pentru promovarea intereselor politice ale PDM. Dacă va fi găsit vinovat, fostul președinte riscă până la 20 de ani de închisoare.

Igor Dodon, deși nu s-a prezentat la ultimele ședințe, și-a declarat anterior nevinovăția, afirmând că dosarul „Sacoșa neagră” este unul politic, iar înregistrările prezentate ar fi fost trucate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.