StiripesurseDiasporaDouă laboratoare din Rusia neagă în urma analizelor că Navalnîi ar...

Două laboratoare din Rusia neagă în urma analizelor că Navalnîi ar fi fost otrăvit

Publicat:

Analizele făcute în două laboratoare ruseşti exclud prezenţa urmelor de otravă în organismul opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat în comă de joi, au declarat luni medici care l-au tratat în oraşul Omsk înainte ca el să fie transferat sâmbătă la Berlin, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

”Am primit rezultatele definitive de la două laboratoare în care se susţine că nu s-au găsit (în corpul lui Navalnîi) substanţe chimico-toxice care ar putea fi interpretate drept otrăvuri sau derivate”, a declarat luni la o conferinţă de presă Anatoli Kalinicenko, director adjunct al spitalului din Omsk unde Navalnîi fusese internat joi în stare de inconştienţă.

Citește și: Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei în spitalul din Berlin

La rândul său, directorul Spitalului de Urgenţă 1 din Omsk, Aleksandr Murahovski, a semnalat că ”datorită marelui efort al medicilor ruşi s-a reuşit salvarea vieţii lui Aleksei Navalnîi”, efort care, adaugă Murahovski, a fost recunoscut şi de medicii germani care l-au preluat în îngrijire pe activistul rus.

Susţinătorii lui Navalnîi cred că acestuia din urmă, autor al mai multor investigaţii despre corupţia elitelor ruseşti, i-a fost pusă otravă într-un ceai pe care l-a băut pe aeroportul din Tomsk, înainte de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Moscova şi care a fost nevoit să aterizeze după ce lui Navalnîi i s-a făcut rău.


Citește și: Locuitorii din zonele de coastă din Louisiana şi Cuba, evacuaţi din calea uraganelor Marco şi Laura

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat luni că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi participat la discuţii privind transferul lui Navalnîi în Germania, după ce mai multe mass-media au scris săptămâna trecută că Moscova a acceptat ca opozantul rus să fie tratat la Berlin în urma unor discuţii avute de Putin cu liderii Franţei şi Germaniei, precum şi cu Consiliul Europei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.