StiripesurseDiasporaDouă moţiuni de cenzură depuse împotriva guvernului preşedintelui francez Macron, dar...

Două moţiuni de cenzură depuse împotriva guvernului preşedintelui francez Macron, dar fără a fi susţinute de o majoritate parlamentară

Publicat:

Două moţiuni de cenzură împotriva guvernului preşedintelui francez Emmanuel Macron au fost depuse vineri în Adunarea Naţională, după ce executivul a ales să impună reforma pensiilor prin angajarea răspunderii, fără un vot parlamentar asupra proiectului de lege, în timp ce sunt aşteptate noi protestele împotriva acestei reforme care creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, transmit agenţiile EFE şi AFP, potrivit agerpres.

O primă moţiune a fost semnată de 91 de deputaţi din mai multe partide, a anunţat preşedintele grupului parlamentar centrist şi regionalist LIOT, Bertrand Pancher. Totuşi, această moţiune nu a primit sprijinul niciunuia dintre deputaţii partidului conservator “Republicanii” (LR). Or, pentru ca ea să aibă şanse de succes, este nevoie ca măcar jumătate din cei 61 de deputaţi ai acestui partid să o voteze.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

Regulamentul Adunării Naţionale franceze menţionează că trebuie să treacă cel puţin 48 de ore între depunerea unei moţiuni şi dezbaterea ei.

Alte partide de opoziţie au anunţat joi că vor prezenta propriile lor moţiuni de cenzură. Această primă moţiune depusă vineri are printre semnatari şi deputaţi ai partidelor de stânga.


O a doua moţiune a fost depusă tot vineri de formaţiunea de extremă dreaptă a lui Marine Le Pen, “Adunarea Naţională” (RN). Le Pen anunţase anterior că va depune o moţiune, adăugând însă că va vota orice altă moţiune împotriva guvernului preşedintelui Emmanuel Macron.

Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

În acest timp, în cel puţin zece oraşe ale Franţei au fost convocate pentru vineri după-amiază noi proteste, pentru continuarea celor desfăşurate joi la Paris şi în alte oraşe şi care au fost marcate, unele dintre ele, de violenţe cu forţele de ordine, în special în zona Place de la Concorde, unde peste 300 de manifestanţi au fost reţinuţi. Vineri dimineaţă, circa 200 de manifestanţi organizaţi de puternicul sindicat CGT au blocat circulaţia pe bulevardul periferic parizian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.