Dronele ucrainene au distrus două substaţii în apropierea centralei nucleare Zaporijia, spun oficiali instalaţi de Rusia

Publicat:

Dronele ucrainene au distrus două substaţii în apropierea centralei nucleare Zaporijia, spun oficiali instalaţi de Rusia

Oficiali instalaţi de Rusia au declarat vineri că atacurile ucrainene cu drone au scos din funcţiune două substaţii electrice din Energodar, oraşul care deserveşte centrala nucleară Zaporijia ocupată de ruşi, şi au întrerupt curentul electric pentru majoritatea locuitorilor săi, transmite Reuters.

Dar un oficial de la centrala ocupată Zaporijia, cea mai mare centrală nucleară din Europa, cu şase reactoare, a declarat că nu a fost afectată de acţiunea militară, potrivit stiripesurse.


Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Sâmbătă dimineaţa, conducerea rusă a staţiei a declarat pe canalul ei oficial de Telegram că unele ”facilităţi de infrastructură”, inclusiv departamentul de transport şi tipografia, au suferit întreruperi în urma atacurilor.

Ei au spus că măsurile de siguranţă nucleară rămân pe deplin operaţionale.

Trupele ruse au confiscat centrala în primele zile ale invaziei din februarie 2022, iar Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc că pun în pericol siguranţa în jurul acesteia. Centrala nu produce energie electrică în acest moment.

Eduard Senovoz, cel mai înalt oficial din Enerhodar, a scris pe Telegram că cel mai recent atac a deteriorat a doua dintre cele două substaţii care alimentează oraşul. Cealaltă substaţie a fost distrusă miercuri, a scris el.

Oficialii ucraineni nu au făcut niciun comentariu cu privire la incidente, iar Reuters nu a putut confirma în mod independentinformaţiile.

Agenţiile de presă ruse l-au citat pe Evgheni Iaşin, directorul de comunicaţii la staţia Zaporijia, declarând că cel mai recent atac nu a avut niciun efect asupra centralei nucleare. Şi a spus că substaţia poate fi reparată.

”Specialiştii au mers la faţa locului pentru a evalua pagubele. Există şansa de a restabili transformatorul deteriorat, dar va dura”, a declarat Iaşin agenţiei de presă RIA.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Rusia a lansat atacuri în masă asupra infrastructurii energetice ucrainene în prima iarnă a conflictului şi a reluat o serie lungă de atacuri în martie.

Kievul spune că atacurile reînnoite au eliminat jumătate din capacitatea de generare a energiei a Ucrainei şi au provocat întreruperi de curent.

Ucraina şi-a intensificat utilizarea dronelor în acest an pentru a ataca instalaţiile petroliere ruseşti. Dronele ucrainene au lovit patru rafinării de petrol ruseşti, precum şi staţii radar şi alte ţinte militare din Rusia la primele ore ale zilei de vineri, a anunţat armata Kievului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Start pentru ‘nunta secolului’, extravaganţa care captează atenţia planetei, de la staruri la politicieni. Nota de plată este uriaşă

Start pentru 'nunta secolului', extravaganţa care captează atenţia planetei, de la staruri la politicieni. Nota de plată este uriaşă După celebrări care au durat luni...

Arabia Saudită va găzdui prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Esports

Arabia Saudită va găzdui prima ediţie a Jocurilor Olimpice de Esports Arabia Saudită, putere în ascensiune în sportul mondial, a fost aleasă vineri să găzduiască...

Racheta Falcon 9 a companiei SpaceX suferă o defecţiune rară în spaţiu; misiunea Starlink, în pericol

Racheta Falcon 9 a companiei SpaceX suferă o defecţiune rară în spaţiu; misiunea Starlink, în pericol Motorul celui de-a doua trepte a rachetei Falcon 9...

Genomul 3D al unui mamut lânos, reconstruit de oamenii de ştiinţă

Genomul 3D al unui mamut lânos, reconstruit de oamenii de ştiinţă Pielea unui mamut lânos siberian a fost expusă la condiţii atât de glaciale, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.