StiripesurseExterneDuma de Stat rusă denunță 'încălcarea nonșalantă a suveranității altor țări':...

Duma de Stat rusă denunță ‘încălcarea nonșalantă a suveranității altor țări’: ‘O lume fără reguli’

Publicat:

Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Veaceslav Volodin, a denunțat marți riscul „unei lumi fără reguli” și încălcarea suveranității naționale a statelor, fără a-l menționa direct pe președintele american Donald Trump.

„Noua regulă este o lume fără reguli. Aceasta cauzează probleme și tensiuni majore”, a declarat Volodin în redeschiderea sesiunii după vacanța de Crăciun, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Volodin, un colaborator apropiat al președintelui Vladimir Putin de mulți ani, a mai susținut că „principiile dreptului internațional stabilite după al doilea război mondial sunt erodate” și a dat vina pe țările occidentale pentru acest lucru, fără a preciza care dintre ele.

Acestea „încalcă în mod nonșalant suveranitatea altor țări, fără a încerca măcar să se ascundă în spatele unor scuze (…), în timp ce vorbesc despre democrație”, a denunțat el.


Luni, secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Șoigu, „a condamnat ferm o altă tentativă a forțelor externe” de a se amesteca în afacerile Iranului, la finalul unei convorbiri telefonice cu secretarul Consiliului de Securitate Națională iranian, Ali Larijani.

A fost primul comentariu al unui oficial rus de rang înalt de la izbucnirea protestelor antiguvernamentale din Iran și de la amenințările Statelor Unite de a interveni dacă Teheranul reprimă violent manifestanții.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Președintele rus Vladimir Putin, care a reapărut luni la Kremlin după aproape două săptămâni de absență în contextul sărbătorilor de Crăciun, s-a abținut să comenteze despre situația internațională actuală. El nu a comentat capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro, protestele masive din Iran, confiscarea de petroliere sub pavilion rusesc și nici controversa din jurul revendicărilor teritoriale americane asupra Groenlandei, menționează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victor Cazacu este audiat pentru a treia oară în procedura de reevaluare

Comisia de evaluare a procurorilor a audiat pentru a treia oară procurorul anticorupție Victor Cazacu, în cadrul procedurii de reevaluare, dispusă de Consiliul Superior...

Guvernul a aprobat o convenție care interzice concedierea din motive familiale

Responsabilitățile familiale nu vor putea constitui motiv de concediere, iar autoritățile vor trebui să dezvolte politici și servicii care să ajute părinții și persoanele...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.