StiripesurseExterneDupă întâlnirea cu Putin, Erdogan este optimist privind reluarea transportului...

După întâlnirea cu Putin, Erdogan este optimist privind reluarea transportului de cereale pe Marea Neagră

Publicat:

După întâlnirea de la Soci cu omologul său rus Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a apreciat că acordul privind transportul de cereale pe Marea Neagră ar putea fi reluat în curând, transmit Reuters şi AFP.

Înţelegerea mediată anul trecut de ONU şi Turcia a permis Ucrainei să exporte milioane de tone de cereale, dar a expirat la sfârşitul lui iulie şi nu a mai fost reînnoită de Rusia.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

“Credem că iniţiativa ar trebui continuată prin înlăturarea neajunsurilor. În acest context, am pregătit un pachet care conţine noi sugestii, consultându-ne cu Naţiunile Unite. Cred că este posibil să facem progrese. Din punctul de vedere al Turciei, credem că vom ajunge în scurt timp la o soluţie care va îndeplini toate aşteptările”, a spus Erdogan.

El a adăugat că alternativele la acord vehiculate “nu pot oferi o soluţie durabilă”.


Putin, aflat alături de Erdogan la întâlnirea cu presa, a declarat că “vom face asta imediat ce toate acordurile incluse privind ridicarea restricţiilor pentru exporturile de produse agricole ruse vor fi implementate complet”. El a confirmat că deocamdată Rusia va livra gratuit “în săptămânile următoare” cereale către şase ţări africane, aşa cum a promis în iulie.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Moscova a reclamat în trecut faptul că exporturile ruse pe Marea Neagră prevăzute de acord sunt îngreunate de restricţiile bancare impuse Rusiei de Occident după invazia în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.