StiripesurseDiasporaDupă noile restricţii ale lui Macron, francezii se înghesuie la vaccinare

După noile restricţii ale lui Macron, francezii se înghesuie la vaccinare

Publicat:

Peste 900.000 de persoane din Franţa s-au grăbit luni noapte să se programeze pentru vaccinare anti-coronavirus după ce preşedintele Emmanuel Macron a avertizat că ar putea fi introduse restricţii pentru cei care nu au un certificat de sănătate care să dovedească vaccinarea sau efectuarea unui test negativ la COVID-19, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Dezvăluind o serie de măsuri pentru a combate înmulţirea infectărilor, Macron a spus că vaccinarea nu va fi obligatorie pentru moment, dar a subliniat că restricţiile îi vor viza în primul rând pe cei care nu sunt vaccinaţi.

Citeşte şi: UE ameninţă Belarusul cu suspendarea vizelor

Preşedintele a mai spus că personalul sanitar trebuie să se vaccineze până la 15 septembrie, în caz contrar riscând sancţiuni.

Stanislas Niox-Chateau, care conduce Doctolib, una dintre cele mai mari platforme online din Franţa folosită pentru programări la vaccinare, a declarat la postul de radio RMC că s-a înregistrat un număr record de persoane programate pentru vaccinare după anunţul preşedintelui.


“S-au înregistrat 7,5 milioane de conectări la Doctolib în doar câteva minute. Peste 900.000 de francezi s-au programat la vaccinare ieri (luni – n.r.), un număr de două ori mai mare decât recordul de până acum, înregistrat la 11 mai”, a spus Niox-Chateau.

Macron a declarat luni că certificatul sanitar necesar pentru a participa la evenimente majore va fi acum folosit pe o scară mult mai largă, inclusiv pentru a intra în restaurante, cinematografe şi teatre.

Citeşte şi: Moscova răspunde la rezultatul alegerilor din R.Moldova: ‘ Vom consolida factorul transnistrean’

Certificatul va fi cerut de asemenea în trenurile şi avioanele pe distanţe lungi de la începutul lui august, stimulând şi mai mult oamenii să se vaccineze în contextul în care începe sezonul estival.

Încetinirea ritmului de vaccinare şi noua creştere a numărului de infectări din cauza variantei Delta, mai contagioasă, a virusului au determinat guvernul să îşi regândească strategia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.