StiripesurseDiasporaEAU vor trimite în Grecia avioane de vânătoare F16 pentru a...

EAU vor trimite în Grecia avioane de vânătoare F16 pentru a participa la un exerciţiu militar comun

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor trimite în Grecia avioane de vânătoare F16 pentru a participa la un exerciţiu militar de antrenament împreună cu aviaţia greacă, ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare, informează vineri AFP, citând o sursă militară elenă, potrivit agerpres.

Aparatele de zbor din EAU vor fi trimise la o bază din insula Creta, a precizat pentru France Presse sursa citată sub acoperirea anonimatului.

Citește și : Zeci de foşti responsabili republicani cu securitatea naţională se dezic de Trump şi anunţă că votează cu Biden

Acest exerciţiu se înscrie “în cadrul cooperării ministerelor Apărării şi Afacerilor Externe din cele două ţări”, a afirmat sursa, care nu a furnizat mai multe detalii.

Cele două ţări cooperează strâns în materie economică.


Ministrul grec de externe Nikos Dendias a precizat vineri pe Twitter că s-a întreţinut la telefon cu omologul său din EAU, şeicul Abdallah bin Zayed Al Nahyan, privind cooperarea bilaterală, chestiuni regionale şi situaţia din Mediterana de Est.

Tensiunea în Mediterana de Est s-a agravat din nou în ultimele săptămâni, după o campanie de prospectare a zăcămintelor de gaze efectuată de Turcia în zone maritime de exploatare pe care şi le dispută cu Grecia, notează AFP.

Citește și : UNHCR susţine că deţine mărturii privind abandonarea migranţilor pe mare de către Garda de Coastă greacă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.