StiripesurseDiasporaEcuador : Proiectul de mediere în cazul lui Assange este într-un...

Ecuador : Proiectul de mediere în cazul lui Assange este într-un “punct mort” (Maria Fernanda Espinosa)

Publicat:

Proiectul de mediere propus Marii Britanii de Ecuador pentru a rezolva cazul lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks refugiat la ambasada ecuadoriană la Londra din 2012, este într-un “punct mort”, a recunoscut vineri şefa diplomaţiei de la Quito, scrie AFP.

“În ce priveşte medierea, trebuie să recunosc cu sinceritate: se află într-un punct mort, deoarece pentru o mediere este nevoie de două părţi. Ecuadorul este pregătit pentru asta, dar nu şi cealaltă parte”, le-a declarat jurnaliştilor Maria Fernanda Espinosa, referindu-se la Marea Britanie, conform agerpres.

La 9 ianuarie, guvernul Ecuadorului a anunţat că este în căutarea unei “medieri” pentru a ajunge la un acord cu Marea Britanie legat de situaţia “de neconceput” a lui Julian Assange.

Citește și : Ungaria dorește rambursarea de către UE a cel puțin jumătate din banii cheltuiți pe securizarea granițelor

“Explorăm posibilitatea unei medieri (…) Ar putea fi o ţară terţă sau o personalitate”, a declarat la acea dată Maria Fernanda Espinosa.


Două zile mai târziu, Ecuadorul a anunţat că, în decembrie, i-a acordat cetăţenie fondatorului WikiLeaks şi a solicitat Londrei să îi recunoască un statut diplomatic ce i-ar fi permis să părăsească ambasada fără să fie arestat de poliţia britanică.

Marea Britanie a refuzat să îi acorde acest statut.

Temându-se să fie extrădat în Suedia pentru un presupus viol pe care îl neagă, Julian Assange, un australian de 46 de ani în prezent, a găsit azil în 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra.

Această ţară era condusă la vremea respectivă de Rafael Correa, figură remarcantă a stângii sud-americane, care a sfidat Washingtonul acordându-i azil fondatorului WikiLeaks.

Poliţia britanică a avertizat că îl va aresta pe Assange dacă acesta părăseşte ambasada, pentru că, atunci când s-a refugiat în 2012, a încălcat condiţiile eliberării pe cauţiune în Marea Britanie, infracţiune pedepsită cu un an de închisoare.

La jumătatea lui februarie, justiţia britanică a refuzat încă o dată să ridice mandatul de arestare care îl vizează pe australian.

“Ecuadorul este conştient că justiţia din Marea Britanie trebuie să fie respectată”, a subliniat vineri Maria Fernanda Espinosa. “Avem o foarte bună relaţia cu această ţară”, a ţinut ea să adauge.

Şefa diplomaţiei ecuadoriene a subliniat că autorităţile de la Quito vor continua să îl protejeze pe Julian Assange şi “să caute mecanisme, căi” pentru a încerca să găsească o soluţie.

“A găsi o soluţie este o provocare comună pentru Ecuador, Marea Britanie şi persoana care este protejată”, a mai spus ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.