StiripesurseDiasporaEcuadorul 'îşi ia mâna' de pe Julian Assange? Lenin Moreno retrage...

Ecuadorul ‘îşi ia mâna’ de pe Julian Assange? Lenin Moreno retrage toate măsurile de securitate suplimentare

Publicat:

Ecuadorul a anunţat joi că renunţă la măsurile suplimentare de securitate instalate la ambasada sa de la Londra, unde s-a refugiat Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks. Măsurile fuseseră adoptate de guvernul preşedintelui Rafael Correa, schimbat anul trecut, relatează vineri AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Lenin Moreno “a ordonat retragerea imediată a tuturor măsurilor de securitate suplimentare de la Ambasada Ecuadorului la Londra”, a precizat un purtător de cuvânt, adăugând că dispozitivul de securitate rămas va fi similar celui de la alte ambasade ecuadoriene din lume.

Citeşte şi: Autorităţile din Malaezia au ieşit din casa fostului premier cu 72 de saci cu bani şi bijuterii

Preşedintele Ecuadorului a luat această decizie după ce ziarul britanic The Guardian a publicat o anchetă realizată în colaborare cu site-ul de investigaţii Focus Ecuador potrivit căreia guvernul ecuadorian nu i-a oferit pur şi simplu găzduire lui Assange, acordându-i azilul, ci l-a şi spionat.

Australianul în vârstă de 46 de ani s-a refugiat în iunie 2012 la ambasada Ecuadorului la Londra pentru a scăpa de extrădarea în Suedia, unde este urmărit de la sfârşitul lui 2010 în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiune sexuală pe care nu le recunoaşte.


Potrivit The Guardian, care citează documente ale serviciilor de informaţii ale ţării latino-americane, cu un buget de 5 milioane de dolari (4,2 milioane de euro), Quito a montat o operaţiune destinată iniţial să-l “protejeze şi susţină” pe Assange, dar care s-a transformat într-o monitorizare sistematică a activităţilor acestuia.

Ziarul mai scrie şi că Assange a reuşit la rândul său să acceseze sistemul informatic al ambasadei şi să “intercepteze comunicaţii oficiale şi personale”.

Citeşte şi: Romaero a semnat cu Israelul un acord ce permite exportul sistemelor antirachetă Iron Dome

WikiLeaks a dezminţit acestea într-un mesaj difuzat pe Twitter, considerând că este vorba de “defăimare” şi ameninţând să meargă în instanţă.

Relaţiile dintre Ecuador şi Assange au cunoscut o deteriorare în ultimele luni. În martie, Ecuadorul i-a întrerupt fondatorului WikiLeaks comunicaţiile cu exteriorul. Totuşi, preşedintele Moreno şi-a reiterat în februarie promisiunea că va continua să-i acorde protecţie.

Julian Assange se teme că, dacă va ieşi din ambasadă, va fi arestat, extrădat şi judecat în SUA în legătură cu publicarea, în 2010, a zeci de mii de documente militare şi diplomatice americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.