StiripesurseDiasporaEfectele încălzirii globale în Germania vor provoca daune majore (raport)

Efectele încălzirii globale în Germania vor provoca daune majore (raport)

Publicat:

Efectele încălzirii globale în Germania vor provoca daune majore naturii, infrastructurii şi sistemelor economice, potrivit unui nou raport guvernamental publicat luni la Berlin, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Prezentând raportul, ministrul Mediului, Svenja Schulze, a declarat că riscurile au crescut semnificativ de la ultimul astfel de raport în 2015.

Citește și : Incendii de vegetație în California: Autostrăzile au fost închise și câteva localități au fost evacuate!

”Bazele noastre naturale pentru viaţă, cum ar fi solurile, pădurile şi cursurile de apă, sunt deosebit de afectate”, a spus ministrul german.

”În scenariul schimbării climatice majore, mai multe regiuni şi un număr tot mai mare de sectoare ale vieţii şi economia vor fi afectate până la mijlocul secolului”, a spus Schulze.


Analiza comandată de guvern şi efectuată la fiecare şase ani este văzută ca fiind cea mai cuprinzătoare din Germania. Experţi din numeroase autorităţi federale contribuie la un astfel de raport.

Autorii au analizat 100 de efecte ale schimbărilor climatice şi modul în care acestea interacţionează, investigând două scenarii până în anul 2100.

Cazul pesimist presupune încălzirea cu trei grade Celsius până la mijlocul secolului, comparativ cu epoca industrială timpurie.

”În jurul anului 1950, în Germania erau în medie trei zile pe an în care temperatura depăşea 30 de grade Celsius. În prezent s-a ajuns la 10 zile”, a precizat Schulze.

Citește și: Stoltenberg: China NU este inamicul NATO

Rezultatele sunt valuri de căldură, incendii forestiere, secete, lipsă de apă, ploi abundente şi inundaţii, a spus ea.

”Acestea sunt consecinţele iniţiale şi în parte, devastatoare care ne arată că nu putem permite pur şi simplu ca schimbările climatice să-şi urmeze cursul şi să ne adaptăm la consecinţe”, a menţionat ministrul german.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.