StiripesursePoliticăEfros: Sistemul MD-Alert urmează să fie implementat în R.Moldova

Efros: Sistemul MD-Alert urmează să fie implementat în R.Moldova

Publicat:

În Republica Moldova urmează să fie introdus sistemul MD-Alert, similar celui din România, RO-Alert, a declarat la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

„Asemănător sistemului care există acum în România, suntem acum în stadiul de fezabilitate fiindcă avem niște particularități speciale și trebuie să avem acest studiu. Avem deja partenerii predispuși să ne ofere sprijin ca acest sistem să fie implementat și în Republica Moldova. Astfel, vom fi mai aproape de cetățeni și cetățenii vor fi mai informați și noi vom putea avea o legătură între instituțiile statului cu autoritatea de menținere și protecția civilă”, a menționat Adrian Efros.

Citeşte şi: România, principala destinație a mărfurilor moldovenești

Adrian Efros a mai precizat că instituția pe care o conduce întreprinde și alte acțiuni în vederea eficientizării activității Serviciului 112, care a trecut în subordinea Ministerului.

Totodată doi ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații Excepționale vor fi delegați la Centrul de reacție la crize al Uniunii Europene. Aceștia vor avea acces la instrumentele și mecanismele de protecție civilă pe care le utilizează Uniunea Europeană.


Amintim că, acum opt zile, două persoane din raionul Căușeni au fost găsite fără suflare într-o mașină sub zăpadă, la peste 17 ore de când ar fi anunțat că sunt blocate. Conform informațiilor Serviciului 112, victimele și rudele acestora au apelat la numărul de urgență de opt ori.

Citeşte şi: Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pornită pe numele deputatului Nesterovschi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Femeile și persoanele cu dizabilități sunt subreprezentate în procesele electorale

Aproximativ 65% dintre secțiile de votare din Republica Moldova rămân inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități, iar reprezentarea acestora în funcțiile elective este aproape inexistentă....

Circa jumătate din populația țării uitlizează aplicaţia MIA

Sistemul de Plăți Instantanee (MIA) a ajuns la 1,1 milioane de utilizatori în cei doi ani de funcționare – aproape jumătate din populația Republicii...

„Firul identității”. Expoziție de publicații dedicate Portului Popular românesc la Chişinău

Chișinăuienii și oaspeții capitalei, iubitori de artă și frumos, sunt așteptați la vernisajul expoziției „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată...

Nicuşor Dan vorbeşte despre întâlnirile lui Ion Ceban cu primarii din România

Preşedintele României, Nicuşor Dan, afirmă că eventuale discuţii ale unor reprezentanţi ai administraţiei din România cu primarul Chişinăului, Ion Ceban, adversar al preşedintelui Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.