StiripesurseȘtirile zileiElicopterul în care se afla şeful armatei S-A PRĂBUŞIT în India...

Elicopterul în care se afla şeful armatei S-A PRĂBUŞIT în India (VIDEO)! Sunt cel puţin 3 morţi!

Publicat:

Un elicopter în care se afla şeful Statului Major al Indiei, generalul Bipin Rawat, s-a prăbuşit miercuri în statul Tamil Nadu din sudul acestei ţări, au anunţat Forţele Aeriene indiene, informează AFP, potrivit agerpres. Conform serviciilor de salvare, în incident şi-au pierdut viaţa cel puţin trei persoane.

“Un elicopter Mi-17V5 (de fabricaţie rusească) al Forţelor Aeriene ale Indiei (IAF), în care se afla şeful Statului Major, generalul Bipin Rawat, a avut un accident, astăzi (miercuri), lângă Coonoor, în statul Tamil Nadu”, au anunţat IAF pe Twitter.

Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

“A fost ordonată declanşarea unei anchete pentru a determina cauza accidentului”, continuă comunicatul.


Generalul Rawat şi soţia lui se aflau la bordul aparatului, împreună cu alţi patru ofiţeri, şi se îndreptau spre Defence Services Staff College, instituţie de formare în domeniul apărării, a declarat pentru AFP un ofiţer al armatei indiene.

“Sunt trei sau patru răniţi la locul accidentului, dar nu cunoaştem identitatea persoanelor decedate”, a declarat pentru AFP un responsabil al pompierilor din Coonoor, care a adăugat că mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital.

Imagini video difuzate pe canalele de ştiri indiene arată epava aparatului în flăcări la locul accidentului, într-o zonă forestieră densă, nu departe de locul de destinaţie, în districtul Nilgiris.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Mass-media locale au raportat că elicopterul a decolat de la baza IAF în Sulur, miercuri după-amiaza, şi că unii pasageri care au scăpat cu viaţa au fost duşi la spitale pentru îngrijiri.

Considerat un apropiat al premierului Narendra Modi, generalul Bipin Rawat, 63 de ani, este primul şef al Statului Major al Indiei, post creat de guvernul indian în 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Mini-creiere’ crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul pentru Alzheimer

- Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele...

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.