Emiratele Arabe Unite cumpără din Franţa 80 de avioane de luptă

Publicat:

Emiratele Arabe Unite (EAU) au semnat vineri, cu ocazia vizitei în Dubai a preşedintelui francez Emmanuel Macron, un acord de achiziţie a 80 de avioane de luptă Rafale, construite de grupul francez Dassault Aviation, a informat Palatul Elysée, transmite AFP, potrivit agerpres.

Comanda este cea mai importantă obţinută pe plan extern pentru acest avion de vânătoare intrat în serviciu în 2014.


Citeşte şi: Marea Mediterană, scena unui exerciţiu militar ieşit din comun! 6.000 de militari au fost mobilizaţi – Black News

‘Pe lângă prezenţa a trei baze militare franceze pe teritoriul Emiratelor, această încredere reciprocă se traduce prin achiziţia a 80 de avioane Rafale, a 12 elicoptere Caracal şi a unor elemente asociate. Este vorba despre o realizare majoră a parteneriatului strategic între cele două ţări’, a subliniat preşedinţia franceză.

Acordul a fost semnat de directorul general al Dassault Aviation, Eric Trapier, în timp ce preşedintele Macron avea o întrevedere cu prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al-Nahyan la Expoziţia universală din Dubai.

Potrivit acordului, avioanele vor începe să fie livrate în 2027 la standardul F4, un program în dezvoltare de aproape 2 miliarde de euro, livrabil în 2024 şi prezentat ca un ‘salt tehnologic, industrial şi strategic’.

Comanda vizează să înlocuiască cele 60 de aparate Mirage 2000-9 achiziţionate de Emirate în 1998.

Ea intervine după zece ani de negocieri fără rezultat susţinute de fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy.

Între timp, Rafale a reuşit să încheie o serie de contracte internaţionale în pofida concurenţei avioanelor americane şi europene. În prezent are şase clienţi externi: Qatar (36 de avioane), India (36), Egipt (24 plus 30 noi), Grecia şi Croaţia.

Citeşte şi: În interiorul vieții ‘ciudate şi excentrice’ a CEO-ului demisionar de la Twitter, Jack Dorsey – Black News

Emiratele au fost al cincilea cel mai important client al industriei de apărare franceze în deceniul 2011-2020, cu comenzi de 4,7 miliarde de euro, conform raportului parlamentar cu privire la exporturile de armament ale Franţei.

În ultimii ani, Parisul a fost criticat pentru că unele dintre aceste arme au fost utilizate în conflictul din Yemen, unde Arabia Saudită şi aliaţii săi sunt suspectaţi de crime de război de ONG-uri precum Amnesty International.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.