StiripesurseSintezeEmiratul Dubai înăspreşte măsurile de restricţionare pentru o perioadă de două...

Emiratul Dubai înăspreşte măsurile de restricţionare pentru o perioadă de două săptămâni

Publicat:

Autorităţile emiratului Dubai au anunţat sâmbătă înăsprirea măsurilor pentru a lupta împotriva noului coronavirus în Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP, scrie agerpres.

Cu începere de sâmbătă, orele 20.00 (16.00 GMT), pentru o perioadă de două săptămâni, o singură persoană pe familie are dreptul de a părăsi domiciliul pentru “necesităţi esenţiale”, cum ar fi achiziţionarea de produse alimentare sau medicamente, au avertizat autorităţile, potrivit serviciului de presă oficial.

Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

Angajaţii din “sectoarele vitale”, cum ar fi cel din sănătate, mass-media sau livrări vor avea însă posibilitatea de a circula.

Liniile de metrou şi tramvai vor fi suspendate pentru două săptămâni în emiratul cu 3,3 milioane de locuitori.


“Teste medicale (care să permită depistarea contaminării cu noul coronavirus) vor fi efectuate în zonele dens populate”, au informat autorităţile.

Un “program de dezinfecţie” a locurilor publice va avea loc 24 de ore zilnic “cu scopul de a proteja sănătatea şi securitatea comunităţii”, au indicat autorităţile.

Emiratele Arabe Unite numără oficial 1.505 cazuri şi 10 decese, al doilea bilanţ cel mai grav din regiunea Golfului. Arabia Saudită a înregistrat peste 2.000 de cazuri şi 29 de morţi.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

Sâmbătă, Kuweitul a anunţat primul deces legat de pandemia de COVID-19, care a ucis peste 60.000 persoane în întreaga lume, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale disponibile sâmbătă la orele 18.00 GMT.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.