StiripesurseSintezeEmisarul ONU pentru Orientul Mijlociu cere Israelului să redeschidă singurul pasaj...

Emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu cere Israelului să redeschidă singurul pasaj comercial cu Gaza

Publicat:

Emisarul special al Naţiunilor Unite pentru Orientul Mijlociu a cerut marţi Israelului să redeschidă singurul pasaj comercial pentru trecerea mărfurilor cu Fâşia Gaza, la o zi după ce autorităţile israeliene l-au închis ca parte a unei represiuni împotriva Hamas, la putere în enclava palestiniană, informează dpa, potrivit agerpres.

“Asistenţa umanitară nu reprezintă un substitut pentru comerţ. Îndemn autorităţile să schimbe această decizie”, a declarat emisarul special al ONU, Nikolai Mladenov.

Citește și : Donald Trump îi aduce un omagiu ”prietenului” său Boris Johnson

Israelul a decis să închidă pasajul Kerem Shalom ca represalii pentru un val de zmeie şi baloane incendiare lansate din enclava palestiniană.

Mladenov a cerut de asemenea Hamas – considerată de cea mai mare parte a Occidentului o organizaţie teroristă – şi altor facţiuni palestiniene să oprească lansarea de zmeie incendiare, precum şi alte “provocări”.


Zmeiele şi baloanele incendiare lansate în ultimele luni s-au dovedit a fi cea mai dăunătoare acţiune palestiniană – arzând 28 de kilometri de teritoriu israelian – de la protestul început de-a lungul graniţei Fâşiei Gaza în martie.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum, a calificat luni decizia israeliană drept o “crimă împotriva umanităţii”.

Fâşia Gaza – locuită de aproximativ 2 milioane de palestinieni – se confruntă cu o lipsă severă a energiei electrice, medicamentelor şi apei potabile.

Tot marţi, o barcă palestiniană a pornit în semn de protest din Fâşia Gaza în încercarea de a sparge blocada navală israeliană impusă teritoriului.

Citește și : Transparency International: Parlamentarii eurosceptici, în fruntea listei cu membri ai PE care au cumul de joburi

Barca, având opt palestinieni la bord, a fost oprită de marina israeliană “fără evenimente excepţionale”, a precizat armata israeliană.

Israelul menţine o blocadă a Fâşiei Gaza, împreună cu Egiptul, de când Hamas a luat controlul asupra teritoriului în 2007.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.