StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

Publicat:

Preşedintele Emmanuel Macron va susţine joi o conferinţă de presă în care va prezenta priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene care va începe pe 1 ianuarie 2022, transmite AFP, potrivit agerpres.

Joi, la ora 16:00 (15:00 GMT), la Palatul Elysee, şeful statului francez “va prezenta principalele priorităţi europene pe care Franţa le va susţine în timpul preşedinţiei”, potrivit administraţiei prezidenţiale, într-un context al dezbaterilor la nivel european concentrate pe teme precum primirea migranţilor sau locul UE în lume.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Emmanuel Macron, care se prezintă ca un european convins, a comunicat în mai multe rânduri importanţa pe care o acordă acestei preşedinţii semestriale care va coincide cu campaniile electorale pentru alegerile prezidenţiale din Franţa (10 şi 24 aprilie) şi cu scrutinul legislativ programat pentru luna iunie.

Obiectivele sale vizează consolidarea suveranităţii europene, în special prin autonomie militară, reformarea acordurilor Schengen, promovarea pachetului în domeniul climei şi reconstruirea unui tratat de pace şi prietenie cu Africa sub egida UE.


Exercitarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE va permite Franţei să modereze dezbaterile prin stabilirea ordinii de zi a reuniunilor şi, astfel, să îşi promoveze priorităţile.

Un summit dedicat apărării este planificat să fie organizat în primele trei luni ale preşedinţiei, eveniment în cadrul căruia vor fi organizate cele mai importante întâlniri, înaintea alegerilor prezidenţiale.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Preşedintele Macron va dezvălui joi lista oraşelor în care vor fi organizate mai multe evenimente în perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE, precum şi logo-ul acesteia.

Totodată, premierul Jean Castex urmează să se întâlnească în aceeaşi zi cu preşedinţii grupurilor politice din Parlamentul European şi cu preşedintele instituţiei, David Sassoli. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.