StiripesurseDiasporaEnergia şi apărarea, principalele subiecte pe agenda vizitei pe care preşedintele...

Energia şi apărarea, principalele subiecte pe agenda vizitei pe care preşedintele Putin o va întreprinde în India

Publicat:

Subiectele legate de energie şi apărare vor domina discuţiile prevăzute să aibă loc luni, la New Delhi, între premierul indian Narendra Modi şi preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat vineri Kremlinul, informează AFP, potrivit agerpres

Aceasta va fi singura deplasare a lui Vladimir Putin în străinătate de la începutul pandemiei de coronavirus, exceptând summitul din iunie din Elveţia, cu omologul său american Joe Biden.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

“Acordăm multă importanţă întăririi relaţiilor noastre cu India”, un partener “strategic privilegiat”, a dat asigurări consilierul Kremlinului Iuri Uşakov.

Potrivit lui Uşakov, această întrevedere – prima din noiembrie 2019 pentru cei doi oameni de stat – este menită să consolideze cooperarea în domeniul energetic şi cel al apărării.


În condiţiile în care sosirea lui Putin în capitala indiană este aşteptată luni seara, o reuniune a comisiei ruso-indiene pentru cooperare militară va avea loc la New Delhi luni dimineaţa în prezenţa ministrului apărării rus Serghei Şoigu şi a omologului său indian.

Această reuniune va fi urmată de o întrevedere în format 2+2 între miniştrii apărării şi de externe ai celor două ţări, ce va preceda de asemenea discuţii între liderii rus şi indian, a mai spus consilierul Kremlinului.

Rusia a început în acest an să livreze către India sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generaţie S-400, spre nemulţumirea Washingtonului, care nu a exclus posibilitatea de a adopta ca represalii sancţiuni faţă de New Delhi.

Prima unitate ar urma să fie livrată Indiei până la sfârşitul anului, potrivit Serviciul federal rus pentru cooperare militară şi tehnică.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Directorul gigantului petrolier Rosneft, Igor Secin, ar urma de asemenea să se deplaseze în India în marja vizitei lui Vladimir Putin, pentru a lua parte la discuţiile despre energie.

După discuţii împreună cu delegaţiile lor, Putin şi Modi vor avea un dineu tete-a-tete, a adăugat Uşakov, care a salutat un format propice abordării “celor mai sensibile subiecte”.

Circa zece acorduri “foarte importante” urmează să fie semnate în timpul acestei vizite, potrivit consilierului rus citat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.