StiripesurseSocialEnergie mai ieftină, condiții mai bune: Instituțiile publice din țară reduc...

Energie mai ieftină, condiții mai bune: Instituțiile publice din țară reduc consumul și costurile prin măsuri de eficiență energetică

Publicat:

Spitalul Raional Nisporeni a reușit să reducă semnificativ costurile la energia electrică datorită unui sistem de panouri fotovoltaice instalat la sfârșitul anului 2023. Facturile s-au diminuat cu peste 30%, iar economiile obținute sunt direcționate către îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți. Inițiative similare sunt implementate și în alte instituții publice, precum grădinița „Scufița Roșie” din Drochia, unde măsurile de eficiență energetică au transformat clădirea într-un spațiu mai confortabil și atractiv pentru ce peste 200 de copii care frecventează instituția, scrie radiomoldova.md.

d83ab71e b28c 4d4a b494 9c9055ac660d

„Pentru noi, este una din cea mai mare realizare, deoarece tot utilajul din cadrul instituției este pe bază de energie electrică și noi prin acest fapt putem face economie, putem direcționa banii economisiți în alte direcții. Astfel de proiecte ajută instituțiile publice în a face economii la diferite facturi, noi, pe această cale, am văzut economia la factură de energie electrică, deoarece instituția noastră, lunar, achita câte 200.000 de lei, acum noi am ajuns la 65-70.000 de lei în sezonul rece, în sezonul cald, la 12.000-13.000 cheltuieli la factură”, a explicat Nadejda Ulinici.

Citește și: Moldelectrica: Pe 15 februarie, mai mult de jumătate din consumul de energie electrică a fost asigurat din surse locale

Măsuri de eficientizare energetică au fost aplicate și la Instituția de Educație Timpurie „Scufița Roșie” din orașul Drochia. Instituția este acum un loc mai cald și mai primitor pentru cei peste 200 de copii care o frecventează. Economiile adunate prin reducerea costurilor de încălzire vor fi reinvestite în alte proiecte de dezvoltare, subliniază primara orașului Drochia, Nina Cereteu.

„În rezultatul implementării măsurilor de eficiență energetică, care au presupus schimbarea în totalitate a acoperișului, izolarea termică a pereților cu suportul și în cadrul inițiativei primarii pentru creștere economică, am reușit nu doar să eficientizăm energetică o instituție de educație timpurie din oraș, dar și să o ambalăm frumos, să-i spunem așa, pentru că proiectul nostru s-a finalizat cu o splendidă pictură murală, care a făcut din instituția noastră ca ea să fie nu doar eficientă energetic, dar și foarte atractivă pentru copilașii care frecventează, și nu doar pentru ei. A petrecut deja o iarnă în această instituție, cu măsurile date, și noi putem cu mândrie să spunem că se simt foarte bine aceste măsuri de eficiență energetică și avem o economie la facturi de circa 30%”, a menționat Nina Cereteu..


Citeşte şi:  Ursula von der Leyen avertizează asupra provocărilor în asigurarea rezervelor de gaz pentru iarna 2023-2024

4,5 milioane de dolari vor fi oferiti sub formă de grant autorităților muldoveniști pentru implementarea unui proiect de îmbunătățire a eficienței energetice în clădirile publice și rezidențiale. Din aceste fonduri, prin intermediul Centrului Național pentru Energie Durabilă, vor fi realizate audituri energetice și elaborată documentația tehnică, iar 3 milioane de dolari vor fi redirecționați pentru dezvoltarea unui sistem informațional de monitorizare a eficienței energetice și pregătirii profesionale a celor interesați de domeniu. Proiectul Tranziția Durabilă către Eficiența Energetică în Moldova presupune și investiții în renovarea energetică a 46 de școli și instalarea punctelor termice individuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sălile de fitness doar pentru femei, tot mai căutate la Bruxelles

Bruxellesul asistă la o creștere accelerată a cererii pentru săli de sport destinate exclusiv femeilor, un fenomen care reflectă nu doar o oportunitate de...

Tot mai mulți tineri depind financiar de părinți. Specialiști: ajutorul trebuie să aibă reguli

Sprijinul financiar din partea părinților rămâne o realitate pentru cea mai mare parte dintre tinerii adulți, fie că este vorba despre bani, locuință sau...

Mii de lumi necunoscute, descoperite în 45 de zile cu telescopul Vera Rubin

Peste 11.000 de asteroizi, dintre care 33 în orbită apropiată de Pământ, au fost descoperiți în doar o lună și jumătate de observatorul Vera...

Lisabona, desemnată cel mai colorat oraș din lume

Lisabona a fost desemnată cel mai colorat oraș din lume, potrivit unui studiu internațional care analizează impactul vizual al destinațiilor turistice. Clasamentul confirmă și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.