Energocom va cumpăra gaze naturale lichefiate din SUA

Publicat:

Energocom va cumpăra gaze naturale lichefiate din SUA

Compania energetică de stat din Republica Moldova, Energocom, va testa luni şi marţi, pentru prima dată, achiziţionarea de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, transmite Reuters.

Republica Moldova era aproape exclusiv dependentă de gazele din Rusia, conform contractului cu Gazprom, dar a accelerat eforturile de diversificare a surselor de aprovizionare, după invadarea Ucrainei, în februarie 2022, potrivit agerpres.


Citește și: Fugarii Plahotniuc și Șor își păstrează cetățenia. Președinția refuză revocarea

Energocom va cumpăra GNL de la terminalul plutitor Alexandroupolis, în cooperare cu firma elenă de stat DEPA Commercial, a informat într-un comunicat compania din Republica Moldova.

“Luni şi marţi vom achiziţiona câte 14.000 MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total vor fi aproximativ 28.000 MWh, echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze”, a afirmat Victor Binzar, directorul Energocom.

Deja compania a testat ruta de import din Grecia, cumpărând cantităţi reduse de gaze în 2023.

În prezent, Republica Moldova nu cumpără gaze din Rusia, dar regiunea separatistă Transnistria este dependentă de gazele ruseşti. Cantitatea totală de gaze necesară anual este puţin peste trei milioane metri cubi.

Citește și: FSB a arestat în Daghestan mai mulţi militanţi străini care au legături cu atacul de la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Investiţiile făcute de fondurile suverane din Orientul Mijlociu sunt la maximul ultimilor 15 ani

Investiţiile făcute de fondurile suverane din Orientul Mijlociu sunt la maximul ultimilor 15 ani Fondurile suverane din Orientul Mijlociu au fost responsabile pentru mai mult...

Doar 10% din suprafața uscatului este locuită: ‘Nu mai bine terraformăm noi Terra?’

Doar 10% din suprafața uscatului este locuită: 'Nu mai bine terraformăm noi Terra?' Deși deseori genială, în special prin autori ca Jules Verne, George Herbert...

Cele mai proaste alimente pentru creier, care pot afecta memoria și concentrarea

Cele mai proaste alimente pentru creier, care pot afecta memoria și concentrarea Alimentele pe care le consumăm au un impact major asupra creierului, influențând performanțele...

Noutăţile lunii iulie pe Netflix

Noutăţile lunii iulie pe Netflix În iulie, Netflix propune: "Beverly Hills Cop: Axel F.", un film în care poliţistul Axel Foley revine pentru a face...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.