StiripesurseRăzboi in UcrainaErdogan este 'convins' că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit

Erdogan este ‘convins’ că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat miercuri ‘convins’ că acordul cu privire la exportul de cereale ucrainene va fi prelungit ‘fără întrerupere’, posibil ‘pentru un an’, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Sunt convins că acordul cu privire la cereale va continua’, a declarat el într-o conferinţă de presă în marja summitului G20 din Bali, Indonezia.

Citește și: Ţările G20, ‘profund preocupate’ de criza alimentară globală

‘Ne vom continua eforturile pentru prelungirea acestui acord pentru un an’, a adăugat preşedintele turc.

Erdogan este unul dintre artizanii acordului semnat în iulie, la Istanbul, între Rusia şi Ucraina, sub egida ONU, ce a permis exportul a aproape 11 milioane de tone de cereale, dar care expiră vineri.


‘Vom continua să lucrăm pentru prelungirea, fără întrerupere, a acestui acord şi pentru garantarea transportului de cereale spre ţări care au cea mai mare nevoie de ele, în special Africa’, a spus Erdogan.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat marţi în faţa G20 pentru o extindere ‘infinită’ a acordului.

Erdogan, care a propus constant să medieze între Rusia şi Ucraina, s-a referit de asemenea la problema îngrăşămintelor ruseşti al căror export a făcut în iulie obiectul unui acord separat, rămas fără efect, potrivit Moscovei.

‘Vom discuta despre transportul îngrăşămintelor şi amoniacului ruseşti, este important. Lucrăm la aceasta. Vom discuta cu (preşedintele rus Vladimir) Putin după revenirea mea’, a spus el.

Pe de altă parte, Erdogan a dat asigurări în aceeaşi conferinţă de presă că ‘respectă explicaţiile Rusiei’ după căderea unei rachete în Polonia, atribuită de Varşovia forţelor ruse.

Dezminţirile Rusiei ‘sunt importante’, a subliniat şeful statului turc. ‘Este posibil să fi existat un incident tehnic sau altceva. Este important să se ancheteze’, a adăugat el.

Citește și: Comisia Europeană salută acordul privind bugetul anual al UE pentru 2023

‘A afirma că este vorba despre o rachetă rusească ar fi o provocare. Noi facem toate eforturile pentru a aduce Ucraina şi Rusia în jurul mesei (de negocieri). Provocările nu ajută’, a spus preşedintele turc.

El apreciase anterior că ‘nu pot exista învingători în acest război’.

Occidentalii prezenţi la summitul G20 din Bali au îndemnat, la rândul lor, la prudenţă în ce priveşte originea rachetei căzute pe teritoriul Poloniei şi care a făcut doi morţi, menţionează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.