StiripesurseSintezeErdogan i-a spus lui Trump că NU renunţă la rachetele ruseşti

Erdogan i-a spus lui Trump că NU renunţă la rachetele ruseşti

Publicat:

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat marţi că i-a spus omologului său american Donald Trump în timpul discuţiilor de săptămâna trecută la Washington că Turcia nu va renunţa la sistemele de apărare antirachetă S-400 pe care le-a achiziţionat anul acesta de la Rusia, în pofida protestelor din partea aliatului său din cadrul NATO, potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Erdogan şi Trump au purtat discuţii la Casa Albă destinate să surmonteze divergenţele în creştere între cei doi aliaţi. Washingtonul susţine că S-400 constituie o ameninţare pentru avioanele sale invizibile F-35 (cu tehnologie stealth) şi a suspendat Turcia din programul privind aceste avioane, în cadrul căruia avea deopotrivă calitatea de cumpărător şi producător.

Citeşte şi: Armata israeliană a doborât patru rachete siriene

De asemenea, Statele Unite au avertizat Turcia împotriva sancţiunilor care ar putea urma pentru tranzacţia cu S-400, dar nu le-au instituit deocamdată.

Adresându-se membrilor formaţiunii sale – Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) – în parlament, Erdogan a mai declarat că i-a spus lui Trump că dacă SUA îşi vor ‘menţine poziţia fără compromis’ asupra F-35, atunci Turcia va trebui să caute căi alternative pentru a răspunde la necesităţile sale în materie de apărare pe termen mediu.


În acelaşi timp, Turcia este conştientă că sprijinul SUA pentru miliţia kurdă siriană YPG (Unităţile de protecţie a poporului) nu se va încheia imediat, a adăugat Erdogan, avertizând că Ankara îşi va continua lupta împotriva acesteia.

Turcia consideră YPG drept grupare ‘teroristă’, având legături cu militanţii kurzi care duc o insurecţie pe teritoriul turc şi a lansat trei ofensive în nordul Siriei împotriva acestei miliţii.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine! Mai mulţi răniţi şi pagube materiale însemnate

Autorităţile turce şi-au exprimat în repetate rânduri indignarea faţă de sprijinul acordat de SUA YPG, aliatul occidentalilor în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, cerând Washingtonului să rupă orice relaţie cu miliţia kurdă în Siria.

În discursul său de marţi, Erdogan a spus că Turcia va continua să lupte împotriva YPG până când toate ameninţările la adresa sa vor înceta, iar fiecare combatant (kurd) va fi eliminat. El a mai spus că niciun plan în regiune nu poate fi realizat fără acordul şi sprijinul Turciei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.