Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că va prezenta povestea completă a morţii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi într-un discurs pe care intenţionează să-l pronunţe marţi, informează duminică dpa, AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Comentariile cu privire la circumstanţele morţii lui Khashoggi vor fi făcute “în detaliu” în timpul unui discurs pe care Erdogan urmează să-l rostească în faţa membrilor formaţiunii sale politice, Partidul Lege şi Justiţie (AKP, de guvernământ).
Citește și : Cazul Khashoggi: 25 de martori au fost convocaţi de procurori (presa turcă)
Erdogan a promis duminică să spună “tot adevărul” despre moartea jurnalistului saudit. “Aici căutăm să facem dreptate şi tot adevărul va fi dezvăluit (…) cu toată sinceritatea”, a spus Erdogan, la o reuniune desfăşurată în Istanbul.
Khashoggi a fost văzut ultima oară la 2 octombrie, intrând în consulatul saudit din Istanbul pentru a obţine nişte documente. Guvernul saudit a recunoscut sâmbătă că jurnalistul a murit în incinta consulatului după o luptă cu pumnii.
Citește și : SUA se retrag din INF: Kremlinul anunţă că vrea răspunsuri de la Washington











