StiripesurseDiasporaErdogan promite noi operaţiuni militare transfrontaliere

Erdogan promite noi operaţiuni militare transfrontaliere

Publicat:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care se pregăteşte pentru alegerile anticipate pe care le-a convocat pentru 24 iunie, a promis duminică noi operaţiuni militare transfrontaliere, după modelul recentelor ofensive desfăşurate de armata turcă în nordul Siriei împotriva jihadiştilor şi a unei miliţii kurde, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Pentru a-şi curăţa frontierele de grupuri teroriste, Turcia va lansa noi operaţiuni după modelul Scutul Eufratului şi Ramurii de Măslin’, a spus Erdogan într-un discurs susţinut la Istanbul şi în care a prezentat liniile generale ale programului său electoral.

Citește și : Ministrul de Externe britanic va călători în SUA pentru a discuta cu Trump despre acordul nuclear cu Iranul

Turcia desfăşoară din luna ianuarie în nord-vestul Siriei operaţiunea ‘Ramura de Măslin’ împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), considerată de Ankara ca fiind o organizaţie teroristă, dar care este susţinută de SUA în campania împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Înaintea acestei operaţiuni, armata turcă a desfăşurat o primă ofensivă în nordul Siriei împotriva SI şi YPG, operaţiune denumită ‘Scutul Eufratului’.


Erdogan a ameninţat de mai multe ori că va extinde operaţiunea Ramura de Măslin către est, în direcţia frontierei irakiene, chiar şi cu riscul de a intra în coliziune cu SUA şi Franţa, relaţiile Turciei cu aceste două ţări fiind deja tensionate în urma operaţiunilor militare turce în regiune.

Preşedintele turc a cerut în mod repetat guvernului de la Bagdad să acţioneze împotriva bazelor din nordul Irakului ale Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), ameninţând că în caz contrar armata turcă va face acest lucru.

Citește și : SUA vor regreta „mai mult ca oricând” dacă decid abandonarea acordului iranian (Hassan Rohani)

‘Obiectivul nostru este să anihilăm toate organizaţiile teroriste care ne atacă, să le trimitem în lada de gunoi a istoriei’, a punctat Erogan în discursul de duminică.

El a descris totodată alegerile din 24 iunie drept un ‘punct de cotitură’ pentru Turcia, printre alte promisiuni menţionând sporirea investiţiilor şi creşterea economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.