StiripesurseDiasporaErdogan: Turcia este hotărâtă să protejeze guvernul libian recunoscut de ONU

Erdogan: Turcia este hotărâtă să protejeze guvernul libian recunoscut de ONU

Publicat:

Turcia este hotărâtă să folosească ”toate mijloacele puterii sale politice, diplomatice şi militare” pentru a proteja guvernul recunoscut de ONU al Libiei, a declarat sâmbătă preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit agerpres.

“Turcia va continua să rămână în Libia până când guvernul legitim este în siguranţă”, a spus Erdogan la Istanbul înainte de vizita sa duminică la Berlin pentru negocierile de pace privind Libia, relatează dpa.

Citește și : Poroşenko, citat ca martor în legătură cu mai multe cazuri penale

“Mâine voi fi în Germania. … Vom discuta aceste [probleme] cu toate acele [părţi] din Mediterana care sunt interesate de Libia “, a afirmat preşedintele turc, fără să dea mai multe detalii.

Turcia sprijină guvernul libian susţinut de ONU, cu sediul la Tripoli, condus de premierul Fayez al-Serraj, împotriva generalului Khalifa Haftar, cu sediul în estul ţării, şi a trimis trupe pentru a consolida poziţia lui al-Serraj.


Ankara se va alătura “fraţilor şi surorilor” sale din Libia, a adaugat Erdogan, citând “legături istorice foarte profunde” între Turcia şi naţiunea nord-africană.

Într-un articol semnat în Politico sâmbătă, preşedintele turc avertizează Europa în legătură cu noi violenţe în Libia, dacă se permite ca guvernul “legitim” al ţării susţinut de ONU să cadă.

“Europa se va confrunta cu un nou set de probleme şi ameninţări, dacă guvernul legitim al Libiei va cădea”, scrie Erdogan, citând ameninţări reînnoite din partea organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi al-Qaida, precum şi potenţiale migraţii neregulate spre Europa.

Uniunea Europeană are o datorie “istorică” de a sprijini guvernul de uniune naţională al Libiei (GNA), continuă acesta, adăugând că “un pas foarte semnificativ” în acest scop este conferinţa de pace de la Berlin de duminică.

Europa trebuie să facă paşi concreţi în Libia ca “actor relevant pe arena internaţională”. Dar “ţinând cont că Europa este mai puţin interesată să ofere sprijin militar Libiei, alegerea evidentă este de a lucra cu Turcia”, mai scrie preşedintele turc.

“Europa poate conta pe Turcia – un vechi prieten şi aliat loial – pentru atinge acest obiectiv”, dă asigurări Erdogan.

Citește și : Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina

Turcia a semnat cu GNA anul trecut acorduri controversate de cooperare în domeniul militar şi al securităţii şi privind frontierele maritime, aminteşte dpa.

O conferinţă internaţională pentru soluţionarea conflictului armat din Libia va avea loc duminică la Berlin. Vor participa reprezentanţi din SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, Turcia, Italia şi ai ONU. Au fost invitaţi şi cei doi lideri beligeranţi din Libia, Fayez al-Sarraj, şeful guvernului susţinut de ONU, şi mareşalul Khalifa Haftar, liderul aşa-numitei Armate Naţionale Libiene (ANL), care desfăşoară de nouă luni o ofensivă militară pentru cucerirea capitalei Tripoli, soldată până în prezent cu moartea a circa 2.000 de combatanţi şi a peste 280 de civili, conform datelor ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.