StiripesurseDiasporaErdogan: Turcia nu poate suporta 'o povară migratorie suplimentară' din Afganistan

Erdogan: Turcia nu poate suporta ‘o povară migratorie suplimentară’ din Afganistan

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă, în cadrul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, că ţara sa nu va putea suporta ”o povară migratorie suplimentară” din Afganistan în urma preluării puterii de către talibani în această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres

”Un nou val migratoriu este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan şi Iran. Turcia, care a primit deja cinci milioane de refugiaţi, nu poate suporta o povară migratorie suplimentară”, a declarat Recep Tayyip Erdogan, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce.

Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

Erdogan a criticat, de asemenea, Uniunea Europeană pentru că este ”evazivă” cu privire la cererea Turciei de a revizui un acord semnat în 2016 între Ankara şi Bruxelles pentru a opri afluxul de migranţi.

Semnat după ”criza migratorie” din 2015, acest acord prevede trimiterea ”migranţilor ilegali” din insulele greceşti în Turcia şi asistenţă financiară acordată Turciei pentru primirea refugiaţilor.


Dar Ankara reproşează în mod constant UE că nu respectă pe deplin acest acord, în special în ceea ce priveşte accelerarea procesului de aderare a Turciei la UE şi libera circulaţie a cetăţenilor turci.

”Abordarea evazivă a UE pentru a răspunde aşteptării justificate a Turciei de a actualiza acordul din 18 martie are un impact negativ asupra cooperării potenţiale în domeniul migraţiei”, a spus şeful statului turc.

Erdogan a apreciat de asemenea că ar fi ”nerealist” ca UE să aibă aşteptări suplimentare din partea Turciei cu privire la primirea migranţilor atât timp cât acordul Turcia-UE nu este pus în aplicare pe deplin.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Citeşte şi:  Erdogan s-ar putea împăca cu Bashar Al-Assad: 'În politică nu există resentimente eterne'

La rândul său, cancelarul Angela Merkel a declarat că evacuarea celor care au nevoie de protecţie din Afganistan rămâne ”principala prioritate”.

Cei doi lideri au fost de acord cu ”o strânsă cooperare pentru a sprijini activitatea organizaţiilor internaţionale, în special a agenţiilor ONU de ajutor pentru refugiaţi, în Afganistan şi ţările vecine”, a adăugat o purtătoare de cuvânt a cancelarului german.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

SUA extrădează în R. Moldova o femeie căutată pentru delapidare

O femeie din Republica Moldova, căutată pentru delapidare, a fost extrădată din Statele Unite ale Americii pentru a compărea în fața justiției. Femeia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.