StiripesurseȘtirile zileiErupţia vulcanului Nyiragongo a provocat moartea a 32 de oameni

Erupţia vulcanului Nyiragongo a provocat moartea a 32 de oameni

Publicat:

Bilanţul deceselor în urma erupţiei de sâmbătă a vulcanului Nyiragongo, situat în provincia Kivu de Nord din nord-estul Republicii Democrate Congo (RDC), a ajuns la 32 şi există riscul să crească, au anunţat luni autorităţile, relatează Xinhua şi Reuters, potrivit agerpres.

Dintre victime, nouă persoane au murit arse când fluxul de lavă a ajuns la locuinţele lor, iar cinci au decedat din cauza inhalării fumului sau a gazelor toxice, a declarat Joseph Makundi, directorul protecţiei civile din provincie.

Citeşte şi: Australia îşi ÎNCHIDE ambasada din Afganistan

Alte 14 persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, iar alte patru victime erau deţinuţi care au încercat să evadeze din închisoarea Munzenze din Goma, capitala provinciei Kivu de Nord, a precizat oficialul.

O delegaţie guvernamentală a sosit luni la Goma pentru evaluarea situaţiei şi coordonarea intervenţiilor umanitare, sanitare şi de securitate.


Deşi fluxul de lavă s-a oprit la mică distanţă de Goma, mişcările telurice au continuat, provocând fisuri în pereţii gospodăriilor din zonă.

Autorităţile la nivel de provincie au solicitat persoanelor ale căror locuinţe se află în ”zona roşie”, cu risc crescut, să urmeze ordinele şi să nu revină la casele lor.

Nyiragongo, unul dintre cei mai activi şi mai periculoşi vulcani, a erupt sâmbătă seară. În urma erupţiei, un strat gros de lavă incandescentă, cu lăţimea de aproape un kilometru, a curs pe versanţi, către oraşul cu circa 2 milioane de locuitori.

Fluxul de lavă s-a oprit la câteva sute de metri de marginea oraşului Goma, însă a distrus 17 sate în calea sa, a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi a blocat un drum principal.

O serie de cutremure de mică intensitate au afectat ulterior oraşul şi regiunea înconjurătoare, unele dintre acestea fiind resimţite şi în ţara vecină, Rwanda.

Magazinele au fost redeschise luni la Goma, însă multe au fost închise din nou, pe măsură ce cutremurele au devenit mai intense, iar locuitorii s-au temut că va urma o nouă erupţie.

Dario Tedesco, vulcanolog cu sediul în Goma, a declarat pentru Reuters că lacul de lavă din vulcan s-a umplut din nou, după ce se golise în timpul erupţiei de sâmbătă seara.

”Pericolul este minim în acest moment, însă cutremurele reprezintă un risc imediat, deoarece ar putea deschide o altă fractură, de aceea sunt puţin îngrijorat. Trebuie să fim foarte atenţi”, a adăugat el.

Autorităţile din Goma au cerut la rândul lor populaţiei să rămână prudentă. ”Având în vedere cutremurul, care devine din ce în ce mai sever, părinţilor li se solicită nu-şi trimită copiii la şcoală până la notificări ulterioare”, a transmis purtătorul de cuvânt al armatei, Guillaume Ndjike.

Aproximativ 1.000 de case au fost distruse şi peste 5.000 de persoane au fost strămutate în urma erupţiei, a declarat luni pentru Reuters coordonatorul pentru ajutoare umanitare din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite în RDC, Diego Zorrilla.

Citeşte şi: Garda Naţională PLEACĂ de Capitoliu

Goma este un centru pentru ajutoare umanitare în estul RDC, însă distribuţia acestora a fost perturbată de suspendarea activităţii pe aeroport, a precizat Zorrilla, adăugând că ar putea trece zile până la deschiderea drumului principal din oraş spre nord. ”Avem operaţiuni umanitare în Kivu de Nord care vizează 1,4 milioane de persoane, care riscă să fie perturbate dacă accesul către şi din Goma nu este restabilit”, a explicat Zorrilla.

Bilanţul deceselor în urma erupţiei ar putea creşte în continuare. Locuitorii au relatat Reuters despre rude dispărute sau decedate în clădirile avariate. Potrivit UNICEF, aproximativ 170 de copii se numără printre persoanele date dispărute.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.