StiripesurseDiasporaEvenimentele sportive de pe stadioanele din Franța, fără public cel puţin...

Evenimentele sportive de pe stadioanele din Franța, fără public cel puţin până la sfârşitul lunii ianuarie

Publicat:

Premierul francez Jean Castex a anunţat, joi, că interdicţia cu privire la prezenţa spectatorilor la evenimentele sportive de pe stadioane va fi prelungită până la sfârşitul lunii ianuarie, această decizie fiind luată în contextul pandemiei de coronavirus, scrie news.ro

“Cu toate că la noi circulaţia Covid-19 este mai puţin activă decât la majoritatea vecinilor noştri europeni, situaţia sanitară în ţara noastră nu a revenit la normal. Chiar a devenit mai fragilă în ultimele săptămâni”, a mai afirmat Castex, precizând că la reanimare un pat din două este ocupat de o persoană cu coronavirus. “Nu se pune problema să lăsăm garda jos săptămânile viitoare. Încă ne confruntăm cu al doilea val. Toate activităţile şi locurile care sunt astăzi închise vor rămâne astfel până la sfârşitul lunii”, a adăugat premierul francez.

Situaţia sanitară din Franţa va fi reevaluată săptămânile viitoare.

Citește și : Putin așteaptă Crăciunul într-o bisericuță ‘uitată de lume’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.