StiripesurseCultură și MediaDiverseEvoluția umană s-ar putea datora unui fenomen cosmic misterios

Evoluția umană s-ar putea datora unui fenomen cosmic misterios

Publicat:

Evoluția umană s-ar putea datora unui fenomen cosmic misterios

În urmă cu 2-3 milioane de ani, sistemul nostru solar a cunoscut un fenomen cu implicații la nivelul întregii galaxii. Este vorba despre ciocnirea cu un nor interstelar care a dus la schimbări climatice majore pe Terra și, implicit, asupra evoluției genului Homo.

Afirmația vine din partea unui grup de astronomi de la mai multe universități și centre de cercetare din SUA, într-un studiu recent publicat în revista Nature Astronomy. Aceștia susțin că, mai degrabă decât înclinarea axială a Terrei, erupțiile vulcanice, mișcarea plăcilor tectonice sau reducerea nivelului dioxidului de carbon din atmosferă, motivul schimbărilor climatice drastice de acum circa 2,4 milioane de ani a fost unul care nu are legătură cu mediul terestru ci cu poziția soarelui în galaxie, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Cercetătorii americani afirmă că sistemul nostru solar s-a ciocnit în acel interval de timp cu un nor interstelar (o acumulare de gaze, praf și plasmă) deosebit de dens. Densitatea acestuia, conform autorilor studiului, a fost atât de mare încât a putut influența heliosfera, stratul extern format din particule de energie emise de Soare, care acționează ca un scut al sistemului solar.

Practic, heliosfera este cea care ne protejează de radiațiile cosmice, iar cercetătorii consideră că ea reprezintă unul dintre motivele pentru care viața pe Terra a putut să apară și să evolueze spre formele actuale. Numai că, în momentul ciocnirii cu norul de gaz, Terra, precum și alte planete ale sistemului solar, ar fi rămas în afara heliosferei.


Asta înseamnă că Terra a fost supusă condițiillor din mediul interstelar, iar dovada acestui fenomen misterios, susțin oamenii de știință, stă în densitatea mare de izotopi de fier (Fe 60) și plutoniu (Pu 244) care se regăsește la nivel sedimentar. De asemenea, momentul ciocnirii cu norul solar coincide cu o scădere relativ rapidă a temperaturilor globale.

Mai exact, fenomenul coincide cu începutul Cuaternarului, o perioadă geologică marcată, cel puțin în accepțiunea clasică a termenului, de două evenimente majore, apariția perioadelor glaciare și evoluția genului Homo.

Specialiștii au ajuns la această concluzie după mai multe simulări computerizate complexe prin intermediul cărora s-a putut cartografia poziția soarelui nostru în Calea Lactee în ultimele milioane de ani. Pe de altă parte, cercetătorii recunosc că este imposibil de făcut o estimare clară, cel puțin în acest stadiu al cercetării, a efectelor pe care norul interstelar le-a avut asupra planetei noastre.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

În prezent, ei studiază alte fenomene similare și efectele majore de pe Terra cu care pot fi corelate, având în vedere că sistemul nostru solar a trecut și prin alte evenimente de acest gen în istoria sa de 4,6 miliarde de ani. De fapt, chiar și în prezent, sistemul nostru solar străbate un nor de gaz cosmic, cunoscut sub numele de Nor Interstelar Local (LIC), unul cu o densitate extrem de scăzută (circa 1/5 din densitatea mediului interstelar galactic).

Conform estimărilor specialiștilor, sistemul nostru solar s-a ciocnit cu acest ultim nor interstelar acum circa 40.000 – 150.000 de ani, urmând să îl părăsească în următorii 10.000 -20.000 de ani, dată fiind poziția sa în extremitatea norului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.