Evoluţie surprinzătoare în relaţiile dintre Irak şi Israel. Un înalt oficial de la Bagdad cere o anchetă imediată

Publicat:

Trei delegaţii din Irak au vizitat Israelul în ultimele luni şi s-au întâlnit cu oficiali ai acestui stat, o evoluţie surprinzătoare pentru relaţiile dintre cele două ţări rivale, transmite luni dpa, potrivit agerpres.

‘Vedem în aceasta o evoluţie pozitivă şi o demonstraţie că putem şi ar trebui să stabilim un dialog bun cu vecinii noştri din regiune şi în particular cu Irak’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Emmanuel Nachshon, pentru agenţia germană, confirmând relatările din presă despre vizitele respective.


Citeşte şi: Kim Jong Un nu-şi serbează ziua de naştere

Irakul s-a numărat printre ţările arabe care au declarat război Israelului după fondarea acestui stat în 1948.

Potrivit publicaţiei Hadashot News, vizitele delegaţiilor irakiene, dintre care cea mai recentă s-a produs luna trecută, au fost învăluite în secret.

În total, 15 irakieni influenţi, printre care lideri religioşi locali sunniţi şi şiiţi, s-au deplasat în Israel, unde s-au întâlnit cu oficiali, universitari şi experţi, şi au vizitat Memorialul Yad Vashem al Holocaustului.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit în mod repetat despre dezvoltarea de relaţii de culise cu ţări arabe, cu care, în marea lor majoritate, Israelul nu întreţine legături diplomatice.

În octombrie, Netanyahu a întreprins prima vizită din 1996 a unui premier israelian în Oman, unde s-a întâlnit cu sultanul Qaboos Bin Said.

Citeşte şi: Globurile de Aur 2019. Avem lista completă a premianţilor

Reacţionând la informaţiile privind vizitele unor delegaţii irakiene în Israel, vicepreşedintele parlamentului irakian, Hassan Karim al-Kaabi, a cerut Ministerului de Externe să desfăşoare o anchetă.

Comisia pentru relaţii externe a parlamentului a fost mandatată ‘să descopere numele oficialilor care au vizitat teritoriul ocupat, mai ales ale celor din parlament’, a declarat Hassan Karim al-Kaabi.

‘Deplasarea într-un teritoriu ocupat este o linie roşie şi un subiect sensibil pentru musulmanii din toată lumea’, a subliniat vicepreşedintele legislativului de la Bagdad, într-un comunicat citat de dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.