StiripesurseDiasporaEvreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că 'ţine...

Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

Publicat:

Liderii comunităţii evreieşti din Marea Britanie l-au atacat luni într-o scrisoare pe un ton neobişnuit de ferm pe şeful partidului laburist Jeremy Corbyn, acuzându-l că “ţine partea antisemiţilor” cu regularitate, relatează AFP, potrivit agerpres.

În această scrisoare deschisă, două organizaţii care reprezintă comunitatea evreiască, Board of Deputies of British Jews şi Jewish Leadership Council, declară printre altele că Corbyn “în mod repetat a ţinut partea unor oameni care au idei deschis antisemite”.

Citeşte şi: Vedeta porno Stormy Daniels afirmă la televiziune, la o oră de vârf, că a avut o relaţie sexuală cu Trump

Organizaţiile au anunţat că vor manifesta în faţa parlamentului înainte de a remite scrisoarea deschisă la o întâlnire a deputaţilor laburişti.

“Astăzi, liderii comunităţii evreieşti britanice îi spun lui Jeremy Corbyn că este prea mult, mult prea mult”, se spune în document.


“Am ajuns la concluzia că el nu poate lua în serios problema antisemitismului deoarece este fixat ideologic pe o viziune a lumii de extremă stânga, care este instinctiv ostilă comunităţilor evreieşti moderate”, declară organizaţiile.

Într-un comentariu postat pe Facebook în 2012, Corbyn şi-a exprimat sprijinul pentru lucrarea antisemită a unui artist stradal, o frescă ce arăta bancheri jucând Monopoly pe spatele celor săraci.

Un deputat laburist, Tom Watson, a descris duminică lucrarea în cauză ca o “frescă oribilă antisemită ce a fost distrusă pe bună dreptate”.

Citeşte şi: Liderul catalan Carles Puigdemont a fost reţinut în Germania

“Când evreii se plâng de o frescă care este evident antisemită în Tower Hamlets”, un cartier din Londra, “Corbyn îl susţine pe artist”, se spună în scrisoarea deschisă publicată luni.

Hezbollah, mişcarea şiită libaneză, “comite atrocităţi teroriste împotriva evreilor, dar Corbyn spune că îi sunt prieteni şi participă la un miting în sprijinul Hezbollah la Londra”, acuză de asemenea organizaţiile evreieşti.

Citeşte şi:  Steagurile Rusiei și Ucrainei au fost interzise la Berlin la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial

“Exact acelaşi lucru îl face şi pentru Hamas”, mişcarea islamistă palestiniană, adaugă aceste organizaţii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.