StiripesurseDiasporaExilat în Germania, Can Dundar este vânat de poliţia turcă

Exilat în Germania, Can Dundar este vânat de poliţia turcă

Publicat:

Un tribunal din Istanbul a emis miercuri un mandat de arestare în cazul jurnalistului exilat în Germania Can Dundar, pentru o presupusă implicare a sa în protestele din parcul Gezi (Istanbul) din 2013 şi tentativă de înlăturare a guvernului de la putere, potrivit agenţiei turce de presă Anadolu, citată de dpa, potrivit agerpres.

Biroul Procurorului public din Istanbul a indicat că Dundar are legături cu cunoscutul activist Osman Kavala, care a fost ţinut în detenţie înainte de proces mai mult de un an fără vreo acuzaţie. Biroul l-a acuzat pe Dundar că a colaborat cu Kavala pentru ”organizarea” şi ”extinderea” protestelor din parcul Gezi, conform Anadolu.

Citeşte şi: Două avioane ale armatei americane s-au ciocnit pe coasta Japoniei

Dundar, fost redactor-şef al cotidianului Cumhuriyet, critic la adresa guvernului, s-a refugiat în Germania în 2016, după ce a fost condamnat pentru dezvăluirea unor secrete de stat publicând informaţii despre transporturile de arme pentru militanţi în Siria.

El este judecat acum în absenţă, după ce Curtea Supremă de Apel a respins sentinţa în cazul lui considerând-o prea blândă şi a cerut rejudecarea jurnalistului pe baza acuzaţiilor privind obţinerea de informaţii secrete în scop spionajului.


Miercuri, Biroul Procurorului a indicat că ”dovezi concrete” arată că Dundar a acţionat pentru ”incitare la haos” şi încurajarea ”teroriştilor”, invocând postările sale pe media sociale şi presupusele apeluri telefonice cu Kavala.

Separat, Biroul a acuzat că protestele din parcul Gezi au fost planificate şi puse în practică de Institutul Anadolu Kultur, al lui Kavala, şi de fundaţia filantropului american de origine ungară George Soros în Turcia.

Citeşte şi: Un cutremur puternic a lovit paradisul indonezian

Protestele din parcul Gezi au început ca o mişcare ecologistă paşnică, dar s-au transformat repede în proteste la scară naţională faţă de guvern şi faţă de Recep Tayyip Erdogan, pe atunci prim-ministru.

Anadolu Kultur este un institut pentru cultură şi drepturi ce cooperează cu Institutul german Goethe din Istanbul. Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui Soros a anunţat săptămâna trecută că se retrage din Turcia.

În total, 14 persoane, inclusiv academicieni şi personal al unor ONG-uri, au fost arestate luna trecută în legătură cu presupuse acuzaţii de colaborare cu Kavala în cursul protestelor din parcul Gezi pentru înlăturarea guvernului de la putere. Treisprezece dintre ele au fost ulterior puse în libertate, potrivit media din Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.